Woody Allen revine pe marile ecrane cu filmul „În lipsa raţiunii”

de Cinemagia în 25 Aug 2015
Din 28 august, Joaquin Phoenix şi Emma Stone ajung împreună pe marile ecrane

Scris şi regizat de către Woody Allen, filmulÎn lipsa raţiunii” va avea premiera în cinematografe din 28 august, când va prezenta pe marile ecrane povestea unui profesor de filozofie plin de îndoieli, care îşi regăseşte pofta de viaţă după ce comite un act existenţial.

De-a lungul carierei sale, Woody Allen a manifestat o fascinaţie faţă de filozofie. El a transpus-o în eseurile comice „Filozofia mea”, în piese ca „Moartea bate la uşă” şi „Dumnezeu” şi în filme precum „Dragoste şi moarte” şi a explorat probleme filozofice mai serios în filme ca „Delicte şi fărădelegi” şi „Match point”. „Încă de când eram foarte tânăr, nu ştiu din ce motiv, am fost atras de ceea ce oamenii numesc „marile întrebări”. În munca mea, ele au devenit subiecte de care aleg să râd, dacă este vorba de o comedie sau pe care le tratez, dacă este vorba de o dramă”, declară Woody Allen.

Profesorul de filozofie Abe Lucas (Joaquin Phoenix) se află pe fundul prăpastiei din punct de vedere emoţional, motiv pentru care viaţa i se pare lipsită de sens. De la activismul politic până la cursurile predate la colegiu, niciunul dintre proiectele în care s-a implicat nu a avut vreun impact major asupra cuiva.

La scurt timp după ce se angajează ca profesor la colegiul dintr-un mic orăşel, Abe cunoaşte două femei: pe Rita Richards (Parker Posey), o profesoară deprimată din cauza unei căsnicii eşuate care caută fericirea în braţele lui şi Jill Pollard (Emma Stone), cea mai bună elevă şi prietenă a lui. Deşi îşi adoră iubitul, Jill este fascinată de trecutul excentric şi personalitarea artistică a lui Abe. Dezechilibrele lui mentale tot mai frecvente nu fac altceva decât să o cucerească şi mai tare pe tânără. Destinul celor doi se schimbă atunci când, din întâmplare, aud conversaţia unor străini. 

Atunci bărbatul ia o decizie radicală care îl face să se bucure din nou de viaţă. Însă alegerea făcută declanşează o serie de evenimente care le va afecta atât pe Jill cât şi pe Rita.

Din 28 august, Joaquin Phoenix şi Emma Stone ajung împreună pe marile ecrane din ţară în drama „În lipsa raţiunii”. Filmul lui Woody Allen este distribuit de Freeman Entertainment.

 

Exploreaza subiecte similare:

Irrational Man

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells