War for the Planet of the Apes, câștigătorul marelui premiu al Societății de Efecte Vizuale

de Cristina Grigore în 15 Feb 2018
Rivalul principal în competiția de anul acesta a fost Blade Runner 2049

Pe măsură ce Oscarurile se apropie, sunt acordate marile premii ale industriei americane de film, iar de această dată a fost rândul Societății de Efecte Vizuale să își aleagă câştigătorii. Ceremonia de premiere a celei de-a 16-a ediţii avut loc marţi, la Beverly Hilton Hotel din Beverly Hills, California.

Potrivit Deadline.com, War for the Planet of the Apes și-a întrecut principalul rival, Blade Runner 2049, în preferințele membrilor SEV. A câştigat marele premiu pentru Cele mai bune efecte vizuale și a devenit, astfel, favorit în cursa pentru o statuetă în cadrul acestei categorii.

În total, filmul lui Matt Reeves a luat acasă patru trofee – pentru Cele mai bune efecte vizuale, Cel mai bine animat personaj, Cele mai bune efecte de recreere a unei acțiuni și Cea mai bună compoziție a cadrului.

Blade Runner 2049 s-a ales cu premiul pentru Cel mai bun mediu digital. Câte patru, respectiv cinci premii, au revenit producțiilor Coco și Game of Thrones. Un premiu a mers și către Guardians of the Galaxy 2, pentru Cea mai bună scenografie a unui moment creat cu ajutorul CGI (pentru dansul lui Groot dar și scena de luptă de la început).

Rămâne de văzut dacă War for the Planet of the Apes va triumfa și la Oscaruri, ori va fi surclasat de Blade Runner 2049. Anul trecut, câștigătorul categoriei Cele mai bune efecte vizuale a fost The Jungle Book. 

Exploreaza subiecte similare:

War for the Planet of the Apes, Blade Runner 2049, Coco, Game of Thrones, Guardians of the Galaxy Vol. 2

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells