Vom vedea un film Fast and Furious numai cu Hobbs, personajul lui Dwayne Johnson

de Cristina Grigore în 30 Mai 2016
Proiectul este cât se poate de viabil, spun producătorii

Introdus în franciză în 2011, pentru cea de-a cincea parte, Luke Hobbs, jucat de Dwayne Johnson, a devenit un personaj adorat de fani, rolul său în serie având acum strânsă legătură cu popularitatea sa. Din acest motiv, producătorii au luat în calcul un spin-off rezervat doar lui Hobbs, a cărui realizare este aproape sigură.

„E mai greu cu programul de lucru, însă discuţii în acest sens se poartă încontinuu, iar un film cu Hobbs inspirat din franciză este în cărţi”, a declarat pentru ComicBook.com producătorul Hiram Garcia.

„Am vorbit de curând şi cu Dwayne – legat de propriile noastre viziuni ffață de proiect. Un lucru pe care ni l-am propus este să ne distrăm cât mai mult cu acest proiect, căci ne-am câştigat acest drept acum. Este un personaj îndrăgit şi suntem dornici să vedem cum se descurcă pe cont propriu.”

„Am imaginat o mulţime de variante ale istoriei personale ale lui Hobbs ce se vor insinua pe parcursul seriei Fast and Furious. Veţi vedea unele în acest film [Fast & Furious 8], însă până la urmă îl vom trimite pe propriul drum cinematografic şi ne vom bucura de proces”, a mai spus Garcia.

Fast 8, cu Charlize Theron drept personaj negativ, se va lansa în cinematografele noastre pe 21 aprilie 2017.

Update: 

Johnson a publicat, pe contul său de Facebook, o primă imagine de la fimările lui Fast 8, în care descoperim o nouă față a lui Hobbs. "Am vrut să revoluţionez franciza, să vin cu ceva nou, care să pună pe jar fanii, să le pună sângele-n mişcare", a scris actorul, confirmat, astăzi, în rolul lui Doc Savage din viitoarea adaptare cinematografică a benzilor desenate cu acelaşi nume. 

Exploreaza subiecte similare:

Dwayne Johnson, Fast & Furious 8

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells