„Viitorul Star Wars este pe micul ecran”, spune Bob Iger, șeful Disney

de Gloria Sauciuc în 5 Feb 2020
Sezonul 2 al The Mandalorian, creat tot de Jon Favreau, este programat pentru octombrie

După premiera din decembrie 2019 a lui Star Wars: The Rise of Skywalker, fanii celebrei serii SF s-au întrebat cum va continua franciza. Bob Iger, președintele companiei The Walt Disney a declarat marți, citat de Indiewire, că „Prioritatea în următorii ani este televiziunea”. Acest lucru înseamnă că un următor film Disney nu se va lansa prea devreme pe marile ecrane. Până în 2027 nu există niciun film Star Wars în programul de premiere anunțat de Disney.

Informația nu surprinde foarte mult, cum în decembrie anul trecut - la scurt timp după lansarea The Rise of Skywalker - Bob Iger declara că „studioul va face o pauză în ceea ce privește lansările la cinema a filmelor Star Wars”. Cu toate acestea, Indiewire scrie că Rian Johnson a fost angajat pentru a crea o nouă trilogie legată de universul Star Wars, dar că încă nu a început lucrul propriu-zis. Și Kevin Feige lucrează cu Lucasfilm să dezvolte un nou film, dar nu se știe data la care ar putea să intre în producție.

Succesul uriaș al serialului The Mandalorian pe platforma de streaming Disney+ explică orientarea eforturilor studioului Disney către producții destinate micului ecran. Iger declara că noi personaje vor fi adăugate în sezonul doi în ideea ca cele mai populare să primească în viitor propriile serii.

The Mandalorian este primul serial Star Wars live-action pentru televiziune și a avut premiera odată cu lansarea platformei Disney+. Toată lumea a îndrăgit serialului, datorită în mare parte personajului Baby Yoda, spre deosebire de ultimele filme Star Wars („The Last Jedi”, „Solo”, „The Rise of Skywalker”) care i-au împărțit pe fani în tabere - adoratori și detractori.

Pe lângă lucrul la sezonul 2 al The Mandalorian, Disney lucrează la un serial despre Cassian Andor, rebelul soldat jucat de către Diego Luna în „Rogue One” și la Obi-Wan Kenobi, cu Ewan McGregor readus în rolul cae l-a făcut celebru în trilogia prequel la „Star Wars” semnată de George Lucas. Deborah Chow (regizoarea The Mandalorian) a fost angajată să revizuiască serialul Obi-Wan Kenobi, pentur care și scenariul a cunoscut revizuiri și completări.

Exploreaza subiecte similare:

Star Wars: The Rise of Skywalker, Kevin Feige, The Mandalorian, Deborah Chow, Diego Luna, Ewan McGregor, Rian Johnson

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ishmael pe 6 februarie 2020 11:00
tinand cont ca incasarile ultimelor filme din universal SW au fost in scadere, era de asteptat ca se vor muta pe propriul lor canal
blackmore pe 9 februarie 2020 01:00
Vai de capul lor

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells