Varianta întinerită a lui Indiana Jones, în primul trailer Indiana Jones and the Dial of Destiny

de Gloria Sauciuc în 2 Dec 2022
Deși acțiunea filmului este încă necunoscută, trailerul sugerează o revenire la clasicele aventuri ale lui Indiana Jones

Primul trailer pentru noul film Indiana Jones a sosit, și avem ocazia să vedem în el elemente de epocă, debutul lui Phoebe Waller-Bridge, plus senzaționala tehnologie digitală folosită pentru a-l face pe Ford să arate mai tânăr. Filmul se lansează la noi pe 30 iunie 2023.

Dacă apariția actriței defunctei Carrie Fisher (reconstituită digital) de dincolo de mormânt nu v-a șocat, LucasFilm și Disney au făcut din nou echipă pentru a atinge noi culmi ale CGI-ului. De data asta, arătând un Harrison Ford mai tânăr și mai... sexy.

Trailerul pentru cel de-al cincilea film din celebra serie a lui Ford Indiana Jones - având de data asta numele Indiana Jones and the Dial of Destiny - a fost oficial făcută publicului, iar Ford va reveni în rolul celebrului profesor carismatic devenit aventurier și înarmat cu vestitul său bici. Trailerul începe cu acordurile de pian ce sugerează continuarea îndrăgitei serii de filme, iar vechiul prieten al lui Indy, Sallah (John Rhys-Davies), rememorează despre zilele de glorie din tinerețe.

„Ne e dor să ne trezim în fiecare dimineață, întrebându-ne ce aventură miraculoasă ne va aduce noua zi”, susține Sallah. Indy îl contrazice, spunându-i că zilele acelea au trecut de mult. „Poate... poate că nu!”, se îndârjește Sallah. Și, de acolo, rămâne să ne minunăm câte noi aventuri pune Indy la cale.

Deși acțiunea filmului este încă necunoscută, trailerul sugerează o revenire la clasicele aventuri ale lui Indiana Jones. Revin eroii negativi în uniforme militare care complotează iarăși ceva, revin bolovanii care se rostogolesc prin grote, clasicii pumni în figură și celebrele artefacte arheologice.

De data asta, noul ajutor al lui Indy este fina de botez Helena, jucată de către Phoebe Waller-Bridge. Actrița nu este străină de universul LucasFilm după ce a încercat ceva magie CG pe cont propria piele în rolul din Solo: A Star Wars Story. 

Cu toate că s-a afirmat că filmul va apela masiv la efecte speciale convenționale, filmul pare tributar numeroaselor efecte speciale generate de calculator, scrie thedailybeast.com. Ceea ce este de înțeles la ora actuală: Harrison Ford are 80 de ani, așa că să nu ne așteptăm să călărească un cal în galop.

Totuși, tehnologia de „întinerire” are rezultate, deși numeroși critici își fac vocea auzită, descriind personajul drept unul de jocuri video.  Însuși Ford a recunoscută că rezultatul este „ciudat”, dar totuși l-a lăudat. În orice caz, filmul pare o întoarcere la clasicele Indiana Jones, iar asta ne încântă!.

 

Exploreaza subiecte similare:

Indiana Jones and the Dial of Destiny

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells