Vanessa Kirby a bătut palma cu Netflix pentru mai multe filme cu personaje principale feminine

de Marina Florea în 2 Sep 2021
Producțiile „vor explora gama de trăiri ale feminității”

Actrița câștigătoare de premiu BAFTA (cu The Crown) și a Premiului pentru cea mai bună actriță la Veneția (cu Pieces of a Woman) a lansat propria agenție de producție, Aluna Entertainment, iar marți Netflix a anunțat semnarea unei colaborări pe mai mulți ani cu actrița premiată și cu firma ei de producție.

Contractul prevede o colaborare pe mai mulți ani cu actrița premiată și cu firma ei de producție Aluna Entertainment pentru o serie de lungmetraje concentrate pe proiecte ce vor „explora gama de trăiri ale feminității”, scrie hollywoodreporter.com Parteneriatul a fost anunțat în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, ce a debutat pe 1 septembrie, festival unde - anul trecut - Kirby își consolida poziția de primadonă cu două filme cu succes la critică, The World to Come și Pieces of a Woman.

Vanessa Kirby, actrița britanică din rolul Prințesei Margaret din primele sezoane ale The Crown, a înființat propria companie de producție și a semnat un contract cu firma internațională de streaming Netflix. .

Pentru cel de-al doilea, difuzat ulterior de Netflix, actrița câștiga Premiul Volpi pentru cea mai bună actriță, câștigând apoi și nominalizări la Oscar, BAFTA, Globurile de Aur și SAG.

Prin fondarea propriei agenții de producție în aprilie, Kirby a realizat și un parteneriat cu Lauren Dark, care se alătură echipei venind din partea Film4 unde era director executiv și a lucrat la titluri precum The Father, debutul de Oscar al lui Florian Zeller, Passing al Rebeccăi Hall și Censor al lui Prano Bailey Bond, cu succes la Sundance.

„Visez de multă vreme să fiu producător de film și am găsit partenerii ideali în prietenii mei de la Netflix”, relata Kirby, care a primit un premiu BAFTA TV și o nominalizare la Emmy în perioada în care a jucat în The Crown.

„Au oferit un cadru inspirațional, m-am simțit ca acasă lucrând cu ei, de la The Crown și până la Pieces of a Woman și sunt încântată să fiu alături de ei în această călătorie. Am găsit un adevărat aliat în Lauren și suntem unite de ambiția noastră de a explora povești care se leagă de experiența feminină.”

Dark adăuga: „Vanessa este un artist extraordinar și sunt încântată ca, alături de ea și de partenerii de la Netflix, să pornim în această călătorie. Amândouă avem pasiunea de a spune povești nespuse, și de a o face în forma cea mai ambițioasă și dinamică. A fost un uriaș privilegiu să fiu la Film4 în ultimii patru ani cu o echipă atât de talentată și de implicată, și alături de unii dintre cei mai buni regizori.”

Una dintre cele mai căutate actrițe la ora actuală, Kirby este în faza de producție la filmul The Son, continuarea la The Father al lui Zeller, jucând alături de Hugh Jackman și Laura Dern, dar și în următorul film din seria Misiune Imposibilă. Actrița va ajuca alături de Jake Gyllenhaal în Suddenly, filmul lui Thomas Bidegain.

„Vanessa a oferit roluri puternice și memorabile ca actriță, și știm că va captiva publicul și cu viziunea ei dei producător”, relata David Kosse, vicepreședinte în cadrul Netflix pentru divizia filme originale. „Sunt încântat să lucrez cu ea și cu echipa de la Aluna pentru a aduce filmele ei pe ecranele abonaților noștri”.

Exploreaza subiecte similare:

Pieces of a Woman, The Crown, Mission: Impossible - Fallout

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells