„Us” a marcat a treia cea mai bună lansare a unui horror din istorie

de Cristina Grigore în 26 Mar 2019
Pelicula lui Jordan Peele a depăşit cu aproape 30 milioane de dolari previziunile analiştilor de box office la debutul în Statele Unite

Horror-ul Us a intrat în acest week-end pe primul loc în box office-ul american cu o sumă uriaşă, de 71,1 milioane de dolari, notează boxofficemojo.com. Pelicula, ce marchează un nou succes de gen al cineastului Jordan Peele (al cărui Get Out a fost recompensat anul trecut cu Oscar pentru cel mai bun scenariu) a depăşit cu aproape 30 de milioane previziunile pentru lansare ale analiştilor.

Us se poate lăuda acum cu a treia cea mai bună lansare a unui film horror din istorie, după cele ale lui It (123,4 milioane) şi Halloween (76,2 milioane de dolari). Este şi a doua cea mai bună cifră obţinută la debut de filmele lansate până în acest moment al anului, în spatele lui Captain Marvel.

Despre noul horror al lui Jordan Peele s-a vorbit în mod elogios încă de la premiera sa de la Festivalul de Film South by Southwest. Pelicula a atins 94 de procente pe agregatorul de cronici RottenTomatoes.com. Site-ul metacritic.com i-a stabilit un scor de 81 de puncte din cronici şi l-a clasat printre filmele „de văzut”.

După oscarizatul Get Out, Us îi asigură lui Jordan Peele locul printre regizorii de top de la Hollywood – este un nume care reuşeşte să captiveze publicul şi să îl aducă, în număr mare, în sălile de cinema, dar şi să demonstreze că filmele cu o distribuţie preponderent afro-americană pot atrage sume mari la box office.

În 2017, Get Out se lansa cu 33,3 milioane de dolari, la un buget de producţie de numai 4,5 milioane de dolari. Filmul a ajuns la un total internaţional de 255,4 milioane.

Exploreaza subiecte similare:

Us, Jordan Peele, Get Out

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 30 iunie 2026 15:11
Eram un mare consumator al genului în urmă cu câțiva ani, mă bucură foarte mult să observ că acest gen a reușit să revină pe podiumul încasărilor în ultimii ani și a încetat să mai fie un "pariu riscant" pentru unii producători/regizori.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells