Unul dintre cei mai buni practicanţi de kick box şi Muay Thai, Tomasz Makowski (53 - 6 - 2, 26 K.O.) îl va întâlni pe unul dintre cei mai spectaculoşi kick boxeri ai Ungariei, Antoine Habash (48 - 7, 20 K.O.), în cel mai aşteptat meci de la Fight Exclusive Night 3. Meciul se va disputa la categoria 61 kg şi se va desfăşura conform regulilor K 1.
Ambii sportivi au dovedit, de-a lungul timpului, că sunt luptători de top şi nu doar în ţările lor, ci câştigând la campionate mondiale şi în competiţii internaţionale, inclusiv în Thailanda.
La 32 de ani, Makowski este fost campion WKN şi IMC, iar Habash, deşi este cu 12 ani mai tânăr decât oponentul său, a câştigat deja IFMA şi WAKO Pro World Championships. Astfel, ne așteptăm la o confruntare între un luptător aflat la apusul carierei, în persoana lui Makowski, şi un tânăr aspirant care are multe de arătat.
Habash nu este străin de Polonia, acesta luptând aici la amatori, în timpul IFMA World Championships 2012, când l-a învins pe Lukasz Slawomir. Makowski a urcat ultima oară în ring în luna decembrie a anului 2013, când l-a făcut K.O., în prima rundă, pe japonezul Nobuaki Okuizumi.
Gala cuprinde nouă meciuri: patru de K 1 şi cinci după regulie MMA. Totul va începe la FightBox, la 21.00. În plus faţă de această transmisiune difuzată live în toată lumea pe FightBox HD, Fight Exclusive Night 3 va fi disponibilă şi online pe www.fightboxlive.com.



