Un univers cu adevărat fără limite: primul trailer Valerian, exclusiv pe Cinemagia!

de Gloria Sauciuc în 11 Nov 2016
Valerian și orașul celor o mie de planete se lansează în România pe 21 iulie 2017

Luc Besson, regizorul lui The Fifth Element, va lansa anul viitor adaptarea unui roman grafic SF de a cărui poveste este de multă vreme atras - Valérian and the City of a Thousand Planets. Iată astăzi, în exclusivitate câteva ore pe Cinemagia, primul trailer oficial, cu adevărat impresionant sub aspect vizual, al creativității scenografiei și creaturilor extraterestre imaginate. În plus, anvergura producției e copleșitoare.

Trailerul de astăzi e un fel de paradă de creaturi, costume, locuri din acest nou univers, un tur la care e invitat spectatorul și mai puțin un trailer care să dea indicii despre acțiune sau care să dezvăluie puncte mai mult sau mai puțin importante din subiect.

Valerian (Dane DeHaan) și Laureline (Cara Delevingne) sunt agenți speciali pentru guvernul unor teritorii umane aflate în spațiu. Valerian are de la partenera sa de misiune așteptări peste cele profesionale, însă - datorită valorilor mai conservatoare - Laureline îl respinge constant. La ordinele superiorului lor (Clive Owen), Valerian și Laureline ajung în orașul intergalactic Alpha, o metropolă în creștere continuă, unde milioane de locuitori conlucrează pentru binele comun. Însă, după cum se va vedea, nu toți își doresc asta, forțe obscure punând colonia în pericol.

Cineastul francez sintetizează povestea „doi agenți, o anchetă, și nu știm cine e de fapt eroul negativ până la sfârșit”.

Alături de DeHaan și Delevingne vor mai juca Clive Owen, Rihanna, cameleonică în acest prim trailer, Ethan Hawke, John Goodman, Herbie Hancock și Kris Wu.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells