Un spin-off Fast and Furious cu Statham şi Johnson se va lansa în 2019

de Cristina Grigore în 6 Oct 2017
Lansarea nou anunţatei producţii a mutat debutul lui Fast and Furious 9 în cinematografe din 2019 în 2020

Succesul uriaş al francizei Fast & Furious a alimentat planurile realizatorilor şi ale actorilor celebri din distribuţie. Seria continuă cu Fast & Furious 9 şi 10, însă este acum în cărţi şi un spin-off al acesteia.

Potrivit TheHollywoodReporter.com, acesta a fost recent aprobat şi va avea în centru personajele interpretate de Dwayne Johnson şi Jason Statham (agentul Luke Hobbs şi villain-ul Deckard Shaw).

Filmul a fost programat să ajungă în cinematografe pe 26 iulie 2019, iar scenariul va fi imaginat de unul din colaboratorii obişnuiţi ai francizei, Chris Morgan.

„Brand-ul global al Fast and Furious este unul puternic şi are multe personaje memorabile. Suntem nerăbdători să continuăm să dezvoltăm acest brand şi să îl extindem cu poveşti colaterale prin acest spin-off”, a declarat preşedintele Universal Pictures, Donna Langley.

Lansarea noii producţii a mutat debutul lui Fast & Furious 9 în cinematografe din 2019 în 2020. Un obişnuit al seriei, actorul Tyrese Gibson a postat recent o serie de comentarii sarcastice pe contul său de Instagram a căror ţintă este Dwayne Johnson, vinovat, în opinia sa, de amânarea sequel-ului şi de monopolizarea francizei.

THR menţionează şi că Justin Lin ar putea reveni la cârma lui Fast & Furious 9. Cineastul a luat o pauză de la franciză după Fast & Furious 6

Exploreaza subiecte similare:

Chris Morgan, Jason Statham, Dwayne Johnson, Fast & Furious 6, Tyrese Gibson

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
pe 10 octombrie 2017 13:25
Comentariu șters
pe 10 octombrie 2017 13:25
Comentariu șters

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells