„Un om integru”, filmul lui Mohammad Rasoulof interzis în Iran, din 31 august în cinematografe

de Cinemagia în 24 Aug 2018
Filmat în secret în Iran, „Un om integru” urmăreşte povestea lui Reza, un bărbat care duce o viaţă modestă alături de soţia şi fiul său, undeva în afara oraşului

Un om integru”, în regia iranianului Mohammad Rasoulof, câștigător al premiului pentru cel mai bun film din secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2017, va fi lansat în cinematografele românești începând cu 31 august 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.

La fel ca filmele sale anterioare „Manuscripts Don’t Burn” (2013) și „Goodbye” (2011), ambele prezentate și premiate la Cannes, „Un om integru” a fost, de asemenea, interzis în Iran pentru discursul critic asupra regimului politic. În 2010, Mohammad Rasoulof a fost arestat împreună cu o altă voce marcantă a cinematografiei contemporane iraniene, regizorul Jafar Panahi (Ursul de Aur la Berlin pentru „Taxi” - 2015; Cel mai bun scenariu la Cannes pentru „Three Faces” - 2018), iar pașaportul său a fost confiscat în septembrie 2017, în Teheran.

Despre cenzură și creativitate, Mohammad Rasoulof declara în 2017: „De multe ori s-a spus că cenzura şi limitele pe care le impune îi fac pe artiști să fie mai creativi. Doar că nu este întotdeauna adevărat. Până la urmă se ajunge la un punct de saturaţie în care artistul se lasă copleşit de deznădejde. […] E un pic descurajator - însă mereu se vor găsi oameni în jur care caută adevărul.”

Filmat în secret în Iran, „Un om integru” urmăreşte povestea lui Reza, un bărbat care duce o viaţă modestă alături de soţia şi fiul său, undeva în afara oraşului, câştigându-şi traiul de pe urma creşterii peştilor de apă dulce. O companie privată are interesul de a obţine în orice condiţii pământul din zonă şi este gata să facă orice pentru a-l determina pe Reza să-l vândă. Numai că Reza nu este un bărbat uşor de înduplecat.

Filmul va rula din 31 august la București, apoi la Iași, Cluj, Constanța, Pitești, Târgu Mureș și Slobozia.

 

Exploreaza subiecte similare:

Lerd

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 24 august 2018 13:12
Mergem la Slobozia sa vedem filmul?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells