Cu un subiect extrem de actual, acela al fascinaţiei copiilor pentru tablete şi gadget-uri în defavoarea formelor de joacă mai tradiţionale (şi sănătoase), Toy Story a reuşit să vândă suficient de multe bilete pe glob pentru a ajunge la un total de 1,022 miliarde încasări şi a deveni astfel filmul cu cele mai mari încasări din 2026.
Doar două alte premiere au mai reuşit să treacă pragul de un miliard anul acesta, animaţia The Super Mario Galaxy Movie şi filmul biografic Michael, care şi-au terminat parcursul cinematografic cu aceeaşi sumă, 1,001 miliarde, conform Variety. Trebuie spus că Michael a devenit, la mustaţă, primul film biografic "miliardar" şi filmul biografic cu cele mai mari încasări din istorie. Anterior, recordul îi aparţinea lui Oppenheimer, care a avut încasări totale de 975 milioane de dolari.
În acelaşi timp, Odiseea a ajuns în zece zile la un total global de 639 milioane şi în America de Nord s-a remarcat printr-o scădere de doar 30% în al doilea weekend, când cele mai multe blockbustere înregistrează scăderi de circa 50% sau, în cazuri dezastruoase, de peste 70%. Este clar că Odiseea are suficient avânt pentru a depăşi cu uşurinţă pragul de un miliard şi a întrece Toy Story 5, mai ales că se lansează în China, a doua cea mai proeminentă piaţă din lume, abia vinerea aceasta.
Poate că nu pare, dar campionul titlurilor menţionate este de fapt The Super Mario Galaxy Movie, din simplul fapt că acest film a avut un buget de 110 milioane de dolari, în timp ce Toy Story 5 şi Odiseea au avut bugete colosale de 250 de milioane, fără a se lua în considerare cheltuielile de promovare. Iar campionul absolut al anului este Obsession, realizat cu 750.000 de dolari şi cu încasări totale de 458 de milioane.




