Un film despre un monstru cu aspectul unei ridichi, cele mai multe încasări din istoria cinematografului chinez

de Gloria Sauciuc în 27 Iul 2015
Monster Hunt are un mare avantaj datorită faptului că filme occidentale precum Minionii sau Inside Out sunt interzise pe timpul verii de către cenzura din China, tocmai pentru a da un impuls industriei cinematografice locale

Monster Hunt - o producție hibrid animație-acțiune live ce are în centru un pui de monstru care seamănă cu o ridiche albă - este filmul ce a adus cele mai multe încasări din istoria cinematografului chinez, câștigând 208 milioane de dolari în primele 10 zile de la premieră, după declarațiile oficialilor, citați de LA Times. Un sequel se află deja în producție, conform agenției de știri Xinhua.

Regia filmului a fost semnată de către Raman Hui, care a mai lucrat la animații americane printre care Shrek 3 și Antz, producția fiind semnată de Edko Films, a lui Bill Kong. Monster Hunt surclasează  comedia Lost in Thailand, o producție cu buget limitat din 2012, după declarațiile administrației de stat care se ocupă cu producțiile de cinema.

 Distribuția lui Monster Hunt cuprinde actori precum Tang Wei, Sandra Ng și Bai Baihe, având în spate o istorie interesantă odată cu problemele actorului taiwanez Kai Ko, care a fost arestat la Beijing pentru presupuse acuzații legate de droguri, fapt care era să blocheze aprobarea oficială a filmului.

Monster Hunt are un mare avantaj datorită faptului că filme occidentale precum Minionii sau Inside Out și altele sunt interzise pe timpul verii de către cenzura din China, tocmai pentru a da un impuls industriei cinematografice locale.

Exploreaza subiecte similare:

Monster Hunt

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 27 iulie 2015 11:35
chinezii sunt un popor usor de prostit ( a se citi manipulat)
morfil pe 22 august 2015 12:25
Nici romanii nu-s mai breji !
Phantom_sub pe 27 iulie 2015 19:10
Am mai vazut ceva de genul asta la tv: un copil chinez, ce traieste in conditii vitrege, impreuna cu tatal sau, are drept animal de companie, un mini extraterestru dragalas.
Ionutzmovie pe 27 august 2015 01:01
Parca l-a difuzat pe TVR 1, insa nu mai tin mitne cum se cheama. Daca stie cineva sa dea reply.
Ionutzmovie pe 27 august 2015 01:03
cred ca era CJ7
xerses pe 29 iulie 2015 17:15
E nostim... daca are si ceva educativ, cu atat mai bine.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells