Un autograf al lui Mads Mikkelsen provoacă entuziasmul fanilor Star Wars

de Ştefan Dobroiu în 8 Sep 2015
Este posibil ca actorul să fi dezvăluit numele personajului său din Star Wars: Rogue One

Îl vedem de câţiva ani savurând extravagante feluri de mâncare în serialul Hannibal, dar Mads Mikkelsen, cel mai cunoscut actor danez al momentului, a pus mâna şi pe un rol foarte important în Star Wars: Rogue One, primul spin off al cunoscutei francize. Aflat la evenimentul FanExpo, Mikkelsen a semnat un poster pentru un fan şi a scris sub semnătură cuvântul "Galen".

Faptul că pe acelaşi poster se semnase şi Phil LaMarr, cu menţionarea lui Kit Fisto, personajul său din The Clone Wars, i-a făcut pe cei de la slashfilm să concluzioneze că Galen este numele personajului lui Mikkelsen din Rogue One.

Cine este Galen? Galen Marek este personajul principal din jocul video The Force Unleashed. Discipol secret al lui Darth Vader, Galen va deveni un atât de vajnic utilizator al Forţei, încât va reuşi, doar cu ajutorul ei, să doboare o navă Star Destroyer.

În acelaşi timp, este posibil ca numele să fie doar un omagiu adus fanilor seriei de jocuri video Star Wars, personajul din Rogue One împrumutând doar numele din The Force Unleashed şi nu şi caracteristicile protagonistului de acolo. Conform mai multor declaraţii ale unor membri ai echipei, cavalerii Jedi nu fac parte din povestea lui Rogue One, aventurile de aici concentrându-se pe încercările unor soldaţi de a fura planurile distrugătoarei Death Star.

Star Wars: Rogue One se lansează pe 16 decembrie 2016.

Exploreaza subiecte similare:

Mads Mikkelsen, Star Wars: Rogue One, Phil LaMarr

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
radu3455 pe 8 septembrie 2015 10:49
o alegere foarte buna,Mads este un actor foarte talentat
bogyvaly pe 8 septembrie 2015 11:43
De acord

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells