Un actor prăfuit salvează lumea - Mortal Kombat II

de Oana Balaci în 10 Mai 2026
Demodatul actor de filme de acțiune Johnny Cage se alătură involuntar ca luptător în turneul decisiv pentru soarta Tărâmului Pământului

După ce și-a făcut debutul în regia de lungmetraj cu Mortal Kombat (2021), Simon McQuoid se reîntoarce cu o continuare. Filmul fantastic de acțiune și aventură se bazează pe celebra franciză de jocuri video creată de Ed Boon și John Tobias în 1992 și are în centru câteva dintre personajele cunoscute și îndrăgite de fani. Partea a doua poate fi urmărită fără prea multe probleme chiar și de spectatorii nefamiliarizați cu universul seriei și se bucură de prezența lui James Wan, cineast cunoscut pentru crearea unor serii ca Saw, Insidious și The Conjuring și pentru regia unor filme ca Aquaman și Furious 7, în echipa de producători.

Cu accente SF și supranaturale, producția se deschide cu o introducere în istoria Edeniei, condusă inițial de Regele Jerrod. El este ucis în turneu de către Shao Kahn, iar Regina Sindel și Prințesa Kitana devin soția și, respectiv, fiica antagonistului. Dar liderul malefic nu se oprește aici, el își dorește să cucerească toate lumile, iar Tărâmul Pământului devine următoarea oprire pe lista lui. Câțiva ani mai târziu, când Kitana crește (interpretată acum de Adeline Rudolph), ea se vede nevoită să lupte în turneu pentru monstrul care i-a ucis tatăl. Jade (Tati Gabrielle) este singura persoană de încredere din palat, dar până și relația lor ajunge pusă sub semnul întrebării. Fun fact: cele două actrițe fac echipă din nou după ce, cu ani în urmă, au jucat două prietene în serialul Chilling Adventures of Sabrina. 

Ultima speranță a Pământului și a zeilor, actorul expert în arte marțiale Johnny Cage (Karl Urban, The Boys), își petrece timpul tânjind după gloria apusă a blockbusterelor sale atunci când este convocat să lupte în turneu alături de ceilalți patru eroi: Sonya Blade, Jax Briggs, Liu Kang și Cole Young, protagonistul primului film. Scenariul scris de Jeremy Slater (The Umbrella Academy, Fantastic Four) îmbină astfel personaje iconice ale seriei cu elemente de noutate pentru a surprinde publicul, oferind astfel mai mult decât o simplă ecranizare a poveștii din jocurile video. Umorul caustic, asigurat cel mai adesea de rebelul Kano, ajută la balansarea momentelor prea dramatice cu cele de destindere comică.

Coregrafia luptelor reprezintă unul dintre cele mai mari atuuri ale filmului indiferent că implică doar confruntări corp la corp, magie sau arme inedite precum evantaiele cu lame ascuțite, pălăria cu boruri zimțate și brațele de cyborg. Muzica orchestrală acompaniază bătăliile, oferindu-le o dimensiune epică, iar cromatica variază de la nuanțe întunecate la tonuri multicolore suprasaturate. Designul lumilor aduce aminte de alte francize existente deja precum Star Wars, dar elementele arhitecturale cu influențe chinezești conferă un element de originalitate.

Chiar dacă firul narativ se desfășoară după rețeta tipică a filmelor fantasy de la Hollywood, în care binele învinge în cele din urmă, Mortal Kombat II reușește să livreze două ore de secvențe captivante chiar și pentru cei mai proaspeți fani. Poate scopul salvării lumii acaparează atenția personajelor și spectatorilor, însă la nivel micro, evoluția individuală a lui Johnny Cage, de la actor prăfuit la erou al lumii, de la dezolare profundă la încredere în sine, valorează cel puțin la fel de mult pentru structura narativă datorită puterii de identificare cu audiența. În definitiv, nu toți ne vom regăsi în postura de a decide soarta universului, dar cu siguranță vom avea momente în care vom căuta măreția fără să fim conștienți că se află deja în noi.

Exploreaza subiecte similare:

Karl Urban, Adeline Rudolph, Tati Gabrielle, mortal kombat, Mortal Kombat II

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells