Ultimul film din seria Divergent nu va fi lansat în cinematografe

de Cristina Grigore în 21 Iul 2016
Studiourile Lionsgate vor să încheie franciza la TV şi să o prelungească cu un serial

După un rezultat dezamăgitor la box office obţinut de Allegiant – al treilea film din seria Divergent, lansat în luna martie – cei de la Lionsgate au hotărât că sequel-ul Ascendant să nu mai fie lansat în cinematografe, scrie Variety.com.

Pelicula, ce urma să înceapă filmările vara aceasta, având lansarea pregătită pentru luna iunie a anului viitor, va fi o producţie pentru televiziune, urmând să fie dezvoltat şi un serial, ce va exploata restul universului Divergent. Nu s-a menţionat dacă actorii din distribuţia actuală vor face parte şi din cea pentru filmul TV. Este cert însă acest lucru pentru serialul (sau poate spin-off-ul dezvoltat ulterior).

Primele două filme Divergent – personajul central al aventurii post-apocaliptice a fost interpretat de Shailene Woodley – au avut încasări de aproape 300 de milioane de dolari, internațional, fiecare. Încasările au scăzut însă sub 200 de milioane de dolari pentru al treilea film, la un buget de 110 milioane de dolari. Seria a avut la bază romanele scriitoarei Veronica Roth, în care societatea a fost împărţită pe „facţiuni”, pe baza caracteristicilor dovedite la testul susţinut la împlinirea a 16 ani. Deşi au fost întâmpinate cu entuziasm de fani, filmele din seria Divergent nu s-au ridicat totuşi la nivelul aşteptărilor criticilor şi spectatorilor.

Exploreaza subiecte similare:

Divergent, The Divergent Series: Allegiant

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
bogyvaly pe 22 iulie 2016 09:25
sincer, nu e o mare prierdere.... La fel a fost si in cazul cartilor: ultima carte nu-a ridicat la nivelul primelor doua.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells