TVR difuzează în premieră scurtmetrajul Cadoul de Crăciun

de Cinemagia în 19 Dec 2019
Filmul se află pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar 2020

Cadoul de Crăciun, scurtmetraj realizat în coproducţie cu TVR şi propus recent pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar 2020, va fi difuzat în premieră la TVR 1 şi TVR 1 HD luni, 23 decembrie, ora 23.00, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Producţie românească a anului 2018, filmul este semnat de regizorul Bogdan Mureşanu.  

Scurtmetrajul, care îi are în distribuţie pe actorii Ioana Flora, Adrian Văncică, Luca Toma, a fost inclus pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizare la Oscar 2020 la începutul acestei săptămâni. Regizorul Bogdan Mureşanu este al doilea român după Cristian Mungiu care ajunge pe lista scurtă pentru premiile Oscar.

Acţiunea scurtmetrajului Cadoul de Crăciun se desfăşoară pe parcursul a 23 de minute şi se petrece în seara de 20 decembrie 1989, când scrisoarea unui copil pentru Moş Gerilă transformă seara părinţilor lui într-o poveste de groază. Printre distincţiile obţinute până în prezent de producţia cinematografică a lui Bogdan Mureşanu regăsim:

2018 - TIFF - Cel mai bun scurtmetraj la Zilele Filmului Românesc
2018 - Festival du cinéma méditerranéen de Montpellier - Menţiune specială
2018 - Cottbus - Marele Premiu
2019 - Premiile Gopo - Cel mai bun scurtmetraj.
7 decembrie 2019 - Premiul Academiei Europene de Film (EFA) pentru scurtmetraj.

TVR este singura televiziune din România care susţine cinematografia naţională, alocând în acest scop 15% din veniturile obţinute din publicitate. De altfel, începând cu grila de toamnă 2019, la TVR 1, telespectatorii pot urmări  filme româneşti, producţii la a căror finanţare Televiziunea Română a contribuit cu venituri încasate din publicitate, se mai vede în comunicatul transmis de TVR.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells