Trailerul de la Avatar: The Way of Water este aici!

de Marina Florea în 10 Mai 2022
James Cameron lansează în sfârșit un trailer la continuarea mult-așteptată a filmului Avatar

După 13 ani și numeroase întârzieri, 20th Century Studios au dat publicității un trailer pentru SF-ul Avatar 2 al lui James Cameron, ce urmează să aibă premiera pe marile noastre ecrane pe 16 decembrie.

Gestul vine în întâmpinarea așteptărilor fanilor filmului cu cele mai mari încasări ale tuturor timpurilor, scrie Variety Titlul oficial al sequel-ului este Avatar: The Way of Water/Avatar: Calea apei.

După ce a avut o nouă premieră anul trecut în China, primul Avatar a depășit Avengers: Endgame, devenind cel mai profitabil film al tuturor timpurilor (judecând după vânzările de bilete), cu încasări care au depășit 2,8 miliarde de dolari pe plan global, mai notează publicația.

Perioada inițială de rulare în Statele Unite a fost fără precedent, iar filmul a adus încasări considerabile timp de o perioadă de peste 10 luni.

Cel de-al doilea Avatar va avea în distribuție numeroși actori din primul film, printre care Zoe Saldana în rolul Neytiri, Sigourney Weaver într-un nou rol și pe Sam Worthington în rolul lui Jake Sully. Alături de ei vin Kate Winslet în rolul Ronal, Michelle Yeoh în rolul Dr. Karina Mogue și Oona Chaplin în rolul lui Varang, printre alții.

Noul film începe de unde s-a terminat primul film: Sully și Neytiri își întemeiază o familie pe planeta Pandora și se luptă cu noi amenințări la adresa civilizației acesteia. Avatar 2 este programat pentru premieră pe 16 decembrie. Inițial, Cameron declara că urmărește să aibă o premieră în 2014, dată care a fost amânată de șapte ori până la data de anul acesta. Filmările s-au încheiat în 2020 în tandem cu Avatar 3, care este pregătit pentru o premieră în 2024.

Într-o discuție sub egida Variety - Directors on Directors, Cameron susținea că cele două sequel-uri s-au filmat în paralel, alături de „puțin din sequel-ul 4”.

„Am amestecat graficul de producție pentru nr.2 și 3, în funcție de tipul de scene și de mediul filmului”, relata Cameron. „Am spus, hai să le tratăm ca pe miniseriale de șase ore și să mergem numai o dată la Frankfurt. Vom filma toate scenele din 2 și 3 în același timp. Aceasta a fost, mai mult sau mai puțin, abordarea”.

Avatar 2 este produs de către Cameron și Jon Landau, cu producția executivă semnată de Peter M. Tobyansen și David Valdes. Brigitte Yorke este producător executiv.

Exploreaza subiecte similare:

Avatar: The Way of Water

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells