Trailer Seventh Son

de Ştefan Dobroiu în 18 Nov 2014
Fantasy-ul cu Jeff Bridges şi Ben Barnes se lansează pe 2 ianuarie

Începem anul 2015 cu vrăji, creaturi de coşmar, dar şi speranţa că binele va învinge: Seventh Son/Al şaptelea fiu se lansează pe ecrane pe 2 ianuarie. După câteva amânări ale datei de lansare, iată că îi vom putea vedea în sfârşit pe Jeff Bridges şi Ben Barnes luptându-se din răsputeri cu Julianne Moore pentru a nu lăsa întunericul să cucerească un regat fantastic.

Ben Barnes este Tom Ward, al şaptelea fiu al unui al şaptelea fiu, combinaţie genetică ce îi conferă puterea de a vedea fantome şi alte creaturi supranaturale. Tom este luat ucenic de maestrul John Gregory (Bridges), un luptător împotriva creaturilor întunericului, grijuliu ca balanţa dintre bine şi rău să nu se răstoarne. Doar că vrăjitoarea Malkin (Moore) este gata să cucerească regatul cu forţele ei întunecate şi aghiotanţii săi malefici, iar pacea poate fi readusă doar de către Tom şi maestrul său.

Pe lângă cei trei actori pomeniţi deja în film îi vom vedea pe Kit Harrington (Games of Thrones, Pompeii), Djimon Hounsou, care interpretează un demon cu nume extrem de românesc, Radu, şi Alicia Vikander în rolul vrăjitoarei Alice.

Iată trailerul. Cum ţi se pare?

Exploreaza subiecte similare:

Seventh Son, Ben Barnes, Jeff Bridges, Julianne Moore, Kit Harington, Djimon Hounsou

Alte știri din cinema

Martin Scorsese revine la Las Vegas pentru 30 de ani cu un serial Netflix

Martin Scorsese și Las Vegas au o istorie care datează din 1995, când filmul său Casino a portretizat orașul ca pe un teritoriu brutal, plin de farmec și periculos

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AGH pe 18 noiembrie 2014 13:53
bunicel...
Phantom_sub pe 18 noiembrie 2014 22:02
Pentru efecte, merge. Asa de entuziasmat am fost si la I, Frankestain, si nu mi-a placut deloc. O sa vedem la cinema cum o fi.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells