Toto și surorile lui, câștigător la Festivalul de Film de la Zurich

7 Oct 2014
Toto și surorile lui va avea premiera la HBO în luna decembrie a acestui an

Toto și surorile lui, noul documentar produs de HBO Europe și Strada Film, în coproducție cu Alexander Nanau Production și regizat de Alexander Nanau, câștigă premiul The 10th Zurich Film Festival’s Golden Eye for Best International Documentary Film. 

O poveste universală despre legături de familie şi noi începuturi, documentarul surprinde un fragment dintr-un tablou complex. Toto şi surorile lui este un documentar observațional de lung metraj filmat vreme de 14 luni în cartierul Ferentari din București și spune povestea a trei fraţi (Totonel, Ana şi Andreea) nevoiţi să se împace cu lipsa mamei şi să se maturizeze înainte de vreme. Filmul prezintă copilăria atipică a celor trei şi încercările lor de a înlătura obstacolele din drumul către o viaţă mai bună.

HBO Europe se află la cea de-a doua colaborare cu regizorul Alexander Nanau. Primul documentar al acestuia a obținut în 2009 premiul EMMY International la categoria Arts Programming. Lumea văzută de Ion B. urmărește povestea lui Ion Bârlădeanu care, dintr-un artist obscur care lucra în ghena unui bloc bucureștean, a ajuns să își vadă lucrările expuse la Londra, Paris sau Copenhaga, alături de opere ale lui Andy Warhol sau Marcel Duchamp.

Festivalul de Film de la Zurich oferă publicului o imagine de ansamblu asupra activității celor mai promițători cineaști din întreaga lume și promoveaza schimbul de idei între reprezentanții industriei de film din toată lumea.

 

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells