Toni Collette, condamnată la o „Moştenire diabolică”

de Cinemagia în 15 Iun 2018
În premieră pe marile ecrane din 15 iunie, „Moştenire diabolică” va revela detaliu cu detaliu ororile unei existenţe sortite Iadului, promit realizatorii

Apreciat de critici drept cel mai bun film horror al anului, „Moştenire diabolică” o aduce pe Toni Collette într-o interpretare meritorie care va stârni fiori de groază fără precedent, în premieră pe marile ecrane, din 15 iunie, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Conform publicaţiei The Guardian, Collette merită toate aprecierile pentru o prestaţie hipnotizantă şi terifiantă în acelaşi timp, în rolul unei mame chinuite care trebuie să înfrunte demonii familiei în lungmetrajul de debut al lui Ari Aster. Comparaţiile cu „Exorcistul”, adesea lansate cu uşurinţă, sunt de aceasta data bine meritate, iar personajul reprezintă de departe cea mai bună realizare din cariera actriţei australiene. Un horror veritabil şi mai terifiant ca orice s-a văzut în ultimii ani la cinema, „Moştenire diabolică” se numără printre cele mai plăcute surprize ale verii”, continuă aceeaşi publicație. 

Calitatea producţiei şi jocul actoricesc au fost recunoscute în egală masură de cele mai prestigioase publicaţii internaţionale precum Vanity Fair care scrie că povestea este „terifiantă emoţional şi intelectual” sau New York Post care cataloghează filmul drept cea mai bună dovadă a genului horror”.

Cu un scenariu simplist la suprafaţă, dar de o intensitate psihologică profundă, producţia urmareşte viaţa lui Annie care începe să descopere după moartea mamei sale o serie de secrete întunecate care acum afectează armonia întregii sale familii. Cu cât află mai multe, cu atât toţi membrii devin mai prinşi fără scăpare în sinistrul destin căpătat.  

Cu o intuiţie autentică, regizorul şi scenaristul Ari Aster transpune pe marile ecrane viziunea de coşmar a decimării unei familii după o tragedie care conduce filmul horror către noi graniţe.

Un film distribuit de Vertical Entertainment.  

Exploreaza subiecte similare:

Hereditary, Toni Collette

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells