Tom Cruise și Emily Blunt revin în „Edge of Tomorrow 2" după un deceniu de așteptare

7 Mai 2026
Sequel-ul unuia dintre cele mai subestimate filme SF ale deceniului trecut pare să fi ieșit, în sfârșit, din development hell. Tom Cruise și Emily Blunt revin în fața camerei lui Doug Liman, iar filmările ar putea începe chiar în toamna acestui an.

După mai bine de un deceniu de tăcere, unul dintre cele mai îndrăgite filme SF ale lui Tom Cruise pare să-și fi găsit, în sfârșit, drumul înapoi spre marile ecrane. Conform publicației Production Weekly, continuarea lui Edge of Tomorrow urmează să înceapă filmările în toamna acestui an, cu Tom Cruise și Emily Blunt revenind în rolurile care i-au consacrat în acest univers.

Primul film, lansat în 2014 și regizat de Doug Liman, îl urmărea pe maiorul William Cage - un ofițer fără nicio experiență de luptă, aruncat direct pe front și condamnat să moară și să retrăiască aceeași bătălie la nesfârșit. Deși n-a dat lovitura la box office - a încasat 381 de milioane de dolari la un buget de 178 de milioane -, filmul a câștigat în timp statutul de film clasic, mai ales datorită platformelor de streaming, unde a fost redescoperit de noi generații de cinefili.

Regia revine lui Doug Liman, care nu a ascuns niciodată că vrea să se întoarcă la această poveste. Recent, regizorul mărturisea că a revăzut filmul original alături de Cruise și că a rămas plăcut surprins: „Am fost șocat de cât de bun este." Scenariul va purta semnătura lui Christopher McQuarrie, vechi colaborator al lui Cruise, iar Liman promite că sequel-ul "va revoluționa modul în care se fac continuările".

Un factor decisiv în accelerarea proiectului a fost noul parteneriat semnat de Tom Cruise cu Warner Bros. în 2024. Studioul are tot interesul să repună proiectul în mișcare - Edge of Tomorrow este singura franciză cu Tom Cruise pe care o dețin, iar CEO-ul David Zaslav ar fi insistat personal pentru deblocarea producției. Cu Mission: Impossible ajuns la final după The Final Reckoning, și cu agenda actorului ceva mai liberă, momentul pare, în sfârșit, prielnic.

Emily Blunt, la rândul ei, a confirmat că este pregătită să reia rolul Sergentului Rita Vrataski și că scenariul era finalizat încă din 2023.

Dacă totul merge conform planului și filmările încep în toamna lui 2026, lansarea în cinematografe ar putea avea loc cel mai devreme în 2028 - un interval necesar pentru post-producția unui film SF cu efecte speciale complexe.

Nicio confirmare oficială din partea Warner Bros. nu a venit deocamdată, dar toate semnalele indică același lucru: bucla se reia.

Exploreaza subiecte similare:

Edge of Tomorrow, Emily Blunt, Tom Cruise, Edge of Tomorrow 2, filme SF, sequeluri

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
mishulescu pe 9 mai 2026 08:22
O veste excelentă, abia aștept !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells