Tom Cruise se întrece cu drone militare în noul Top Gun

de Cristina Grigore în 3 Apr 2014
Producătorul Jerry Bruckheimer vorbește despre sequel-ul aflat tot mai aproape de începerea filmărilor

Un sequel al peliculei Top Gun a fost readus în discuție de Tom Cruise la ultima ediție a Empire Film Awards. Actorul a confirmat faptul că lucrul la continuarea succesului din 1986 al lui Tony Scott a fost reluat, deși moartea regizorului, din august 2012, părea că a oprit definitiv proiectul. Iată însă că, așa cum a arătat și Jerry Bruckheimer - cel care a fost și producătorul filmului din ’86 - într-o declarație oferită publicației The Huffington Post, filmul este în faza preliminară de producție și va reflecta realitățile moderne din lumea aviației.

Producătorul a ținut să menționeze că în noul Top Gun Cruise va apărea drept un pilot de școală veche a cărui misiune este aceea de a demonstra că omul va triumfa întotdeauna împotriva mașinii.

,,Ideea e, în fapt: sunt acești piloți depășiți din cauza dronelor? Cruise le va arăta că nu. Piloții sunt necesari”, a spus Bruckheimer.

,,Încercăm să facem acest film de aproape 30 de ani și se pare că ne apropiem de țelul nostru din ce în ce mai mult. Don Simpson, un producător partener, a încercat și el să dezvolte proiectul; nu a reușit. Acesta a fost preluat de Cruise, a încercat și el ceva, dar nu a reușit”, a mai adăugat Bruckheimer, subliniind că de această dată pelicula va fi realizată, iar fostul ei star, Tom Cruise, interpretul talentatului și neliniștitului Maverick, se va lua la întrecere cu drone militare și nu va avea nici pe departe – așa cum se vehicula într-o vreme – un rol secundar în film.

Exploreaza subiecte similare:

Tom Cruise, Top Gun, Tony Scott, jerry bruckheimer, actor

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 9 iunie 2014 21:15
Nu mai este la prima tinerete, dar sigur indemanarea nu si-a pierdut-o.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells