Timishort 2015, o ediție în forță

de Cinemagia în 16 Oct 2015
Decernarea trofeelor va avea loc duminică de la ora 20.00, la Cinema Timiș, când vor fi proiectate încă odată filmele câștigătoare

Festivalul Internațional de Film Timishort a început în 15 octombrie la Cinema Timiș cu sala plină. Proiecțiile scurtmetrajelor continuă până în 18 octombrie inclusiv la CinemaTimiș, Ambasada și  Sala 2 a Teatrului Național Timișoara.

Gala de deschidere a adus timișorenilor, în premieră pentru România, filmul documentar OFF Ways de Uli M Schueppel. Pelicula  urmărește traseul din 1989 al trupei cult Einstuerzende Neubauten ce părăsește Berlinul de Vest pentru a oferi un concert publicului aflat la est de zid. Evenimentul este oglindit și printr-o perspectivă contemporană, prin discursul personajelor care revizitează locul unde acesta s-a petrecut. Rezultă o reflecție asupra schimbărilor sociale și politice întâmplate de atunci. Urmărind filmul, publicului românesc îi este ușor să identifice paralele cu situația din România anului 1989 şi să se regăsească în acel context.

Deschiderea festivalului s-a încheiat la Ambasada, unde Danielle de Picciotto și Alexander Hackeau susținut, în fața unei săli tichsite de fani entuziaști, un emoționant performance audio-vizual. Cuplul a cântat piese de pe viitorul lor album, Perseverentia și de pe Tacoma, albumul solo al Daniellei de Picciotto. Performance-ul fost o adevărată calătorie prin sentimente, sunete pierdute și poezie cântată.

Festivalul continuă vineri, sâmbătă și dumnică cu o selecție variată de pelicule. Peste 100 de scurtmetraje din România și din toata lumea vor concura pentru premiile Timishort, iar decernarea trofeelor va avea loc duminică de la ora 20.00, la Cinema Timiș, când vor fi proiectate încă odată filmele câștigătoare.

Festivalul Internațional de Film Timishort este organizat de Asociația Română a Filmului Independent, cu suportul Primăriei și al Consiliului Local Timișoara și al Centrului Național al Cinematografiei, în parteneriat cu Centrul Cultural German Timișoara, Institutul Cultural Polonez și susținut de Ambasada, DIGI si Huawei.

 

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells