The Woman Who Left câştigă Leul de Aur

de Ştefan Dobroiu în 11 Sep 2016
Printre câştigătorii festivalului de la Veneţia se numără şi Emma Stone şi producţiile Nocturnal Animals şi Jackie

Cea de-a 73-a ediţie a festivalului de la Veneţia a împărţit sâmbătă seara premiile, cu trofeul cel mare, Leul de Aur, adjudecat de producţia filipineză The Woman Who Left, în regia lui Lav Diaz. Povestea unei femei închise pe nedrept timp de trei decenii, The Woman Who Left a fost scris, filmat şi montat de Lav Diaz.

Marele premiu al juriului a ajuns la Nocturnal Animals, în regia lui Tom Ford, un thriller cu Amy Adams, Jake Gyllenhaal şi Isla Fisher în rolurile principale. Premiul pentru cea mai bună regie a fost împărţit de The Untamed, regizat de mexicanul Amat Escalante şi considerat cel mai şocant film al ediţiei, şi de Paradise, cel mai recent film al rusului Andrei Konchalovski. Premiul special al juriului a ajuns la The Bad Batch, semnat de Ana Lily Amirpour.

Actorul sud-american Óscar Martínez a obţinut trofeul Coppa Volpi pentru cel mai bun actor pentru rolul său din El ciudadano ilustre/The Distinguished Citizen, în timp ce Emma Stone a obţinut echivalentul feminin pentru La La Land. Premiul pentru cel mai bun scenariu a ajuns la Noah Oppenheim, pentru Jackie, filmul biografic inspirat de evenimentele din viaţa lui Jacqueline Kennedy după asasinarea soţului ei, fostul preşedinte american John F. Kennedy. Premiul pentru debut a ajuns la Paula Beer, o tânără actriţă germană lansată în filmul francezului François Ozon, Frantz.

Premiul secţiunii Orizzonti a ajuns la documentarul italian Libera nos, despre preoţii specializaţi în exorcizări ai Vaticanului. Trofeul secţiunii pentru cel mai bun regizor a fost câştigat de belgianul Fien Troch pentru Home, iar Premiul special al juriului a ajuns la Big Big World, un emoţionant film cu doi orfani în centrul atenţiei semnat de turcul Reha Erdem.

Exploreaza subiecte similare:

Lav Diaz, Nocturnal Animals, La La Land, Jackie, Emma Stone, Amy Adams, Jake Gyllenhaal, Isla Fisher

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells