The Witcher, unul dintre cele mai populare jocuri video RPG, ajunge pe marile ecrane în 2017

de Cristina Grigore în 6 Nov 2015
În scaunul regizoral a fost ales un nume familiar cu seria The Witcher, cineastul Tomasz Bagiński, cel care a realizat secvenţele de animaţie din jocuri

După Warcraft, Assassin’s Creed şi Hitman, un alt titlu celebru din zona jocurilor video a intrat în vizorul producătorilor de film. Potrivit GamesRadar.com, una dintre companiile ce a produs The Mummy, The Sean Daniel Company, a încheiat un parteneriat cu cei de la compania poloneză Platige pentru a aduce pe marele ecran povestea captivantă a lui Geralt din Rivia, protagonistul uneia dintre cele mai populare serii de jocuri video de tipul role-playing (RPG), The Witcher.

Filmul nu va avea ca bază de pornire jocurile video, ci va merge direct la sursă – romanele lui Andrzej Sapkowski, cel care a inspirat lumea şi acţiunea din seria The Witcher. Pentru fanii jocului, vestea bună este că de regia filmului se va ocupa cineastul polonez Tomasz Bagiński (nominalizat la Oscar pentru scurtmetrajul de animaţie The Cathedral), realizatorul animaţiilor din jocurile The Witcher.

De scenariul filmului, a cărui lansare este programată pentru 2017, se va ocupa Thania St. John (Buffy the Vampire Slayer, Grimm). Legat de rolul central, încă neatribuit, cei de la Games Radar au înaintat deja câteva propuneri: Daniel Day-Lewis, Gerard Butler, Hugh Jackman, Christian Bale sau Viggo Mortensen.

Compania CD Projekt RED a lansat The Witcher 3: Wild Hunt la începutul acestui an – pe Xbox One, PlayStation 4 şi PC. Jocul a obţinut mai multe distincţii importante la Golden Joystick Awards 2015 (festivitatea de premiere a avut loc pe 30 octombrie) printre care şi premiile Cel mai bun joc al anului şi Jocul cu cea mai bună poveste.

Exploreaza subiecte similare:

Warcraft, Assassin's Creed, Hitman, Thania St. John, Daniel Day-Lewis, Gerard Butler, Hugh Jackman, Viggo Mortensen, Christian Bale

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
bogyvaly pe 9 noiembrie 2015 11:02
E o poveste ce merita transpusa intr-un film. Sa speram, cu succes.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells