The Broken Circle Breakdown câştigă Premiul LUX al Parlamentului European

de Cinemagia în 13 Dec 2013
Parlamentul European acordă Premiul LUX în fiecare an pentru promovarea filmelor care se situează în centrul dezbaterii publice europene

The Broken Circle Breakdown, un film muzical despre un cuplu belgian care suferă o pierdere tragică, a câștigat anul acesta Premiul LUX pentru cinematografie al Parlamentului European. Premiul este acordat în fiecare an filmelor care promovează valorile europene.

Celelalte filme finaliste au fost Uriașul cel egoist, de Clio Barnard, și Miele, de Valeria Golino.

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a felicitat câștigătorul și finaliștii şi a declarat: „Povestind despre cine suntem sau cine am putea fi, filmele europene ajută la crearea unei conștiințe culturale a Europei. Regizorii nu au nevoie de noi, politicienii, dar noi avem nevoie de voi, regizorii. Poveștile și emoțiile pot ajuta la dezvoltarea identității. Filmele europene consolidează sentimentul apartenenței la Europa”.

Felix van Groeningen a mulțumit deputaților europeni. „Este o onoare incredibilă faptul că deputații europeni au ales filmul meu, l-au urmărit și au votat pentru mine. De aceea, Premiul LUX este o inițiativă nemaipomenită – te face să urmărești un film care nu l-ai fi văzut altfel. Permite filmelor să ajungă în teritorii și țări diferite și să fie văzute de mulți oameni. De aceea facem filmele”, a spus regizorul.

Parlamentul European acordă Premiul LUX în fiecare an pentru promovarea filmelor care se situează în centrul dezbaterii publice europene. Filmele finaliste au fost subtitrate în cele 24 de limbi ale Uniunii Europene și au fost difuzate în cadrul Zilelor filmului LUX. Anul acesta, festivalul cinematografiei europene s-a derulat în toate cele 28 de state membre UE.

Deputații europeni și-au ales filmul favorit. Publicul poate încă vota filmele preferate pe site-ul web al Premiului LUX sau pe pagina Facebook a acestuia. Câștigătorul va fi invitat la Festivalul internațional de film de la Karlovy Vary, în iunie-iulie 2014, unde vor fi anunțate cele 10 filme ce vor intra în competiție pentru Premiul LUX 2014.

Din 8 martie 2014 (Ziua internațională a femeii), timp de trei luni, canalul de televiziune franco-german ARTE va face disponibil online, gratuit, filmul Die Fremde, de Feo Aladag (în 24 de limbi) – câștigătorul Premiului LUX în 2010.

 

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 13 februarie 2014 19:17
Suna foarte interesant, sper sa reusim sa il urmarim cu totii.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells