Tensiuni şi respingeri: Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă

de Ştefan Dobroiu în 26 Iun 2018
Debutul în lungmetraj al lui Bogdan Theodor Olteanu explorează problematica LGBT

La mai bine de un deceniu de la Legături bolnăvicioase, în care regizorul Tudor Giurgiu explora foarte timid o poveste de dragoste lesbiană, L-ul din LGBT are parte de o "reparaţie" cinematografică în Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă, un film cu buget mic despre relaţia dintre două personaje feminine. Recomandat de noutatea sa tematică şi de interpretările foarte bune, Câteva conversaţii suferă din cauza unui final neconvingător, dar este cât se poate de vizionabil la cinema.

Într-un cinema în care personajele principale feminine sunt supărător de rare, Câteva conversaţii înclină abrupt balanţa în cealaltă direcţie, surghiunind masculinul în doar câteva scene şi la periferia cadrului. Acesta se umple cu cele două eroine interpretate de Silvana Mihai, în rolul unei studente din provincie, şi Florentina Năstase, în cel al unei studente la regie mult mai sigure pe ea. La început, relaţia lor se rezumă la "câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă", cu care amândouă au avut ceva de împărţit în trecut, dar apoi legătura dintre ele devine tot mai strânsă, ajungând să exploreze provocările unei relaţii între două persoane de acelaşi sex.

Unul din marile merite ale filmului este interpretarea celor două actriţe, foarte convingătoare în rolurile lor atât de diferite. Fiecare explorează o anumită psihologie, una mai agresivă şi directă, care ştie ce vrea şi ştie şi paşii de urmat pentru a obţine ce vrea, iar cealaltă ezitantă şi nesigură pe ea şi deloc doritoare să-şi asume etichete. Fără să susţină o tabără sau alta, scenariul arată ce se întâmplă când aceste două forţe contradictorii acţionează simultan.

Din punct de vedere vizual, filmul este energizat cu ajutorul unor conversaţii pe skype, dar mai ales cu proiectul de diplomă al eroinei regizoare, care îşi filmează două amice (Denisse Moise, Ana Ivan) făcând mici acţiuni casnice pe care le consideră reprezentative pentru relaţia lor. Este probabil cea mai atractivă şi onestă parte a filmului, în stare să aproximeze, fără cuvinte, adevărata intimitate în cuplu, intimitate la care personajele principale nu ajung niciodată.

Ne întrebăm dacă filmul va fi atractiv pentru publicul din afara comuntăţii LGBT. Un atu al poveştii ar fi faptul că aceasta nu explorează doar o temere a comunităţii, aceea de expunere şi de asumare neechivocă a statutului gay, ci şi una universală, aceea de respingere. Tango-ul relaţiei dintre doi oameni, suişurile şi coborâşurile în relaţie, capriciile sentimentale sunt aspecte universale şi modul cum sunt ele prezentate în film ar putea atrage şi publicul din afara comunităţii LGBT.

În ciuda ultimei părţi care parcă nu convinge psihologic (reacţiile unui personaj şi un anumit ultimatum sunt neverosimile) şi a unui cadru final mai degrabă forţat, Câteva conversaţii compensează cu o privire aruncată într-un mediu rar întâlnit în filmele româneşti. Nu ne referim la mediul LGBT, care oricum este aproape inexistent în cinema-ul nostru, ci la aşa-numiţii "tineri frumoşi şi liberi". Este extrem de surprinzătoare (şi în acelaşi timp supărătoare) decizia unui cinematograf din România (Noul Cinematograf al Regizorului Român din cadrul Muzeului Ţăranului) să decidă să nu programeze Câteva conversaţii din teama de a nu provoca o parte a publicului său.

Exploreaza subiecte similare:

Câteva conversații despre o fată foarte înaltă, Legături bolnăvicioase, Tudor Giurgiu, Bogdan Theodor Olteanu, Silvana Mihai, Florentina Nastase

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells