Taylor Swift va juca în The Giver, un SF cu Meryl Streep și Jeff Bridges

de Cristina Grigore în 28 Sep 2013
Se descurcă perfect în domeniul său, muzica, dar va face față interpretării alături de doi câștigători de Oscar?

O nouă adaptare a unui roman pentru tineri, SF-ul The Giver, al lui Lois Lowry, se îndreaptă spre marele ecran, avându-i în roluri cheie pe actorii premiați cu Oscar Meryl Streep și Jeff  Bridges. Alături de ei va păși pe platourile de filmare și cântăreața Taylor Swift, o celebritate a lumii muzicale determinată să cucerească, se pare, și lumea filmului.

Potrivit HitFix.com, rolul oferit lui Swift – care nu este la prima apariție într-un film; ultima dată a avut o partitură sumară în Valentine’s Day, în 2010 -  nu a fost încă dezvăluit, însă acesta pare a fi unul destul de consistent.

Acțiunea din The Giver are loc într-o societate distopică și ternă a viitorului, în care  oamenii au fost lăsați fără nici un fel de amintiri, astfel încât aceștia nu mai manifestă nici un fel de sentiment sau emoție, fiind asemenea unor roboți ale căror îndatoriri/meserii sunt prestabilite. Când un băiat de 12 ani este desemnat drept Receptor al Amintirilor (The Giver), descoperă că lucrurile nu sunt atât de frumoase și de perfecte precum își imagina.

Partitura lui Jonas, băiatul de 12 ani, i-a revenit lui Brenton Thwaites, în vreme ce Jeff Bridges va fi anteriorul The Giver, Katie Holmes mama lui Jonas, iar Meryl Streep antagonista filmului, Chief Elder. Regia îi aparține lui Philip Noyce (Salt), filmările urmând să înceapă pe 7 octombrie în Cape Town, Africa de Sud. Din distribuție mai face parte și Alexander Skarsgård (True Blood).

Exploreaza subiecte similare:

The Giver, Meryl Streep, Jeff Bridges, Taylor Swift, Valentine's Day, Brenton Thwaites, Katie Holmes, Phillip Noyce, Salt, Alexander Skarsgård, True Blood, actor

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lorabelle pe 28 septembrie 2013 12:46
Splendid... asteptam si filmul cu Justin Bieber si Anthony Hopkins :|
TheJesus pe 28 septembrie 2013 13:55
Era sa fac infarct,dar la ce minunatii se fac in ziua de azi,se poate lua in considerare si un film cu Bieber si Hopkins :))
lorabelle pe 28 septembrie 2013 18:07
Trebuie sa fim pregatiti pentru orice :))
FoxHound pe 28 septembrie 2013 15:45
Niciodata n-am inteles apogeul asta,daca esti cantareata trebuie sa fii in acelasi timp si actrita,binenteles chiar daca n-ai pic de talent in aceasta industrie.Da,pana la urma totul se invarte in jurul banilor,asa ca...
cosmin742000 pe 28 septembrie 2013 16:01
Sa ne intelegem .Taylor Swift asta e cantareata?O fi pentru pustii cu rumegus in cap..
alex_il_fenomeno pe 28 octombrie 2013 22:33
Parca a mai avut aparitii scurte in unele filme....In fine.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells