Taken 3 se numeşte acum Tak3n

de Cristina Grigore în 26 Sep 2014
Starul peliculei, Liam Neeson, vorbeşte despre finalul francizei

Cea de-a treia parte a seriei Taken, cu Liam Neeson în rol central, a primit titlul Tak3n, potrivit pulicaţiei USA Today, care a şi stat de vorbă cu numitul actor despre finalul seriei.

„Trebuie să fug, să mă ascund, ca să mă exprim aşa; fug atât de cei care sunt de partea legii, cât şi de duşmanii autorităţilor. Bryan Mills şi-a servit ţara cu credinţă, iar acum chiar el se află în vizorul conducătorilor acesteia. Se pare că nu mă plac prea mult”, a ţinut să menţioneze Neeson.

În vreme ce partenerul său de pe marele ecran, Forest Whitaker – cel care îl interpretează pe ofiţerul de poliţie care se află pe urmele lui Mills – insistă asupra realizării unei a patra părţi a seriei, Neeson nu este convins că acest fapt are şanse să se realizeze. „Cel de-al treilea film este o poveste turbulentă, bine realizată”, spune Neeson. „Însă cred că aici se va încheia seria”, mai adaugă el.  

Famke Janssen şi Maggie Grace revin de asemenea în Tak3n, în rolurile fostei soţii, respectiv a fiicei lui Mills. Cel de-al treilea film îl va avea la cârmă tot pe Olivier Megaton. Lansarea peliculei este programată pentru 9 ianuarie.

Exploreaza subiecte similare:

Taken 3, Liam Neeson

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Andrey92 pe 27 septembrie 2014 18:17
Parcă e numele unui film al cărui regizor e un manelist burtos cu ceafa lată. $uk@r, ce pana lor.
Stefanzy pe 28 septembrie 2014 14:46
Adevarat !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells