Sylvester Stallone, pregătit de lupta contra cartelurilor mexicane în Rambo 5

de Gloria Sauciuc în 6 Mai 2018
Seria Rambo, cu un succes comercial major, a început în 1982 cu First Blood

Acţiunea pare să nu se fi încheiat încă pentru John Rambo, veteranul războiului din Vietnam, scrie publicaţia Deadline. Sylvester Stallone pregăteşte al cincilea film din serie. Există zvonuri că Stallone ar putea semna şi regia. Chiar dacă participarea actorului nu a fost confirmată încă de către reprezentanţii săi, Millenium (Avi Lerner) va anunţa proiectul în cadrul Festivalului de la Cannes, menţionând o dată posibilă pentru debutul filmărilor luna septembrie a acestui an.

Se crede, de asemenea, că Stallone va colabora la scenariu, iar Lerner, colaboratorul său la Expendables, va semna producţia. În cel de-al cincilea episod al seriei, atunci când fiica unuia dintre prietenii săi este răpită, Rambo, retras iniţial la o fermă, hotărăşte să revină în acţiune, trece graniţa şi în scurt timp se va găsi în plin război cu unul dintre cele mai violente carteluri mexicane.

Seria Rambo, cu un succes comercial major, a început în 1982 cu First Blood. După o lungă pauză şi cel de-al patrulea film din serie lansat în 2008, cel de-al cincilea film a fost amânat pe termen nedefinit, nefiind sigură nici disponibilitatea lui Stallone, care de altfel a semnat regia şi a jucat în filmul din 2008 şi care acum lucrează la Creed II. Screen International este prima publicaţie care a făcut anunţul.

Exploreaza subiecte similare:

Sylvester Stallone, First Blood, rambo

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Costirik pe 6 mai 2018 16:31
In Rambo 6 se va lupta cu schizofrenia intr un azil din California..
bloodthirst pe 6 mai 2018 21:36
Il admir! La varsta lui o sa-i stea bine cu un baston imbatabil! Fara numar!
Manusa pe 7 mai 2018 09:28
Deja cred ca se exagereaza cu seria Rambo. Mai bine nu mai face nici un film din aceasta serie. Are si el o varsta.....totusi. Poate si cand va avea 80-90 de ani va mai face un Rambo X :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells