Suicide Squad 2 – mai puţină magie şi mai mult realism

de Cristina Grigore în 7 Feb 2018
Este ceea ce crede că o să vedem în aşteptatul sequel actorul Joel Kinnaman, interpretul lui Rick Flagg în producţia originală

Suicide Squad a obţinut 750 milioane de dolari la box office-ul internaţional, însă publicul şi criticii au fost departe de a se pune de acord în privinţa calităţii filmului. Chiar dacă a fost lăudată de public şi amendată de critici, pelicula a atins statutul de „cult”. Cu toate acestea, anunţatul sequel ar trebui să fie mai ancorat în realitate, este de părere actorul Joel Kinnaman, interpretul lui Rick Flagg în filmul lui David Ayer.

Într-un interviu pentru promovarea aclamatului serial SF Altered Carbon (în care are rol central), actorul a declarat: „Suicide Squad a fost un film de început grozav, cu personaje captivante. Nu mă va surprinde dacă următorul va fi însă ceva mai ancorat în realitate. Personajele sunt atât de ieşite din comun, încât sunt de părere că ar fi mai potrivit dacă am vedea mai puţină magie. Cred că personajele vor părea şi mai neobişnuite puse alături de oamenii din realitatea de zi cu zi”,  a spus actorul.

Cum informaţiile legate de sequel sunt foarte puţine momentan, rămâne de văzut dacă scenariştii vor renunţa la elementele de magie. Unul dintre zvonurile legate de acţiunea peliculei sugerează că membrii Task Force X vor fi puşi pe urmele unei arme de distrugere în masă – este vorba chiar de inamicul suprem al lui Shazam, Black Adam (jucat de Dwayne Johnson).

Într-un interviu anterior acordat Collider.com, Kinnaman spunea că, din informaţiile sale, Suicide Squad 2 este o prioritate pentru cei de la Warner Bros., însă în ciuda faptului că se lucrează intens la film, realizatorii vor să aducă în cinematografe o continuare de calitate, care să îndrepte toate „relele” primului film

Exploreaza subiecte similare:

Suicide Squad, Joel Kinnaman

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ddirty_devil pe 7 februarie 2018 15:11
Mda exista zvonuri cum ca El Diablo o sa fie inviat.
Qube86 pe 7 februarie 2018 15:39
E greu de imaginat ca vor reusi sa vina cu o ''continuare de calitate'' avand in vedere cum a aratat prima parte...dar nu e imposibil !
Totul depinde de oamenii care se vor ocupa de treaba asta...pentru ca cei care s-au ocupat de prima parte n-au fost prea inspirati (parerea mea)...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells