Greu găseşti un gen cu potenţial mai mare să te catapulteze în străfundurile sufletului uman decât dramele cu deţinuţi. Toate lungmetrajele şi serialele plasate în închisoare explorează două lumi tangeţiale: una se opreşte în faţa gratiilor, cealaltă începe după ele. Interacţiunile dintre aceste două lumi şi tentaţia abuzului de putere din prima şi efortul de a obţine cu orice preţ puterea din a doua pot dezvălui ce e mai bun şi mai rău în oameni, forţându-ne să ne reevaluăm părerea că prima lume e aprioric bună, iar a doua rea. Dar chiar aşa să stea lucrurile oare?
După ce în ultimul deceniu am putut vedea seriale excelente precum Orange Is the New Black, Vis a vis (primele două sezoane) şi Wentworth, iată că mediul este din nou explorat în Sons/Vogter/Sub supraveghere, cel de-al doilea lungmetraj al scandinavului Gustav Möller, care a debutat impresionant cu excelentul The Guilty (cronica noastră aici). Poate că Sons nu a câştigat niciun premiu la festivalul de la Berlin, în a cărui competiţie oficială a avut premiera mondială, dar sigur o să te prindă cu spinoasele sale dileme morale.
În centrul atenţiei este Eva (Sidse Babett Knudsen, pe care toată lumea ar trebui să o ştie din excelentul serial politic Borgen), gardiană la o închisoare. Sosirea unui nou deţinut îi dă lumea peste cap Evei, care se transferă în aripa unde nou-venitul este repartizat, deşi aceasta este populată cu cei mai periculoşi şi violenţi criminali. Deşi întârzie puţin cam mult să dezvăluie de ce Eva este atât de interesată de Mikkel (Sebastian Bull), acesta nu este un spoiler: Mikkel este ucigaşul fiului ei, Simon. Ce urmează te face, iniţial, să-ţi pierzi încrederea în umanitate, căci Eva profită de fiecare dram de putere de care dispune pentru a-i face lui Mikkel viaţa un iad...
Probabil că stă în natura umană să abuzăm de putere. Şoferul de autobuz abuzează de mica sa putere prinzându-te între uşile maşinii, profesorul o face spunându-i elevului că e prost şi aşa mai departe. Dar Möller, care a scris scenariul împreună cu coscenaristul lui The Guilty, Emil Nygaard Albertsen, are grijă să egaleze poziţiile celor doi protagonişti, ajungând să discute despre ceva ce evadează din lumea închisorii, căpătând o valoare universală: o succesiune de decizii greşite ne pot afecta drastic statutul, sănătatea, stilul de viaţă.
Desigur, tentaţia Evei este să persiste în a-l oprima pe Mikkel, dar devine în curând clar că şirul ei de acţiuni nu va avea un deznodământ pozitiv: mai contează satisfacţia răzbunării dacă Eva îşi pierde slujba sau chiar libertatea pentru abuzurile comise? Astfel, Sons creează un loc perfect în care să discute despre responsabilitate, despre vină, despre iertare şi izbăvire. Sau, dacă vrei, despre izbăvirea prin iertare.
Din fericire filmul nu face greşeala de a introduce atât de multe nuanţe, încât să justifice şi să relativizeze totul, aşa cum fac multe poveşti despre vină. Nu, Mikkel este o bestie şi un ucigaş care şi-a ucis victima cu zeci de lovituri de şiş. Mikkel îşi merită cu prisosinţă cei 15 ani ani într-o închisoare de maximă securitate unde, zi sau noapte, trebuie să ceară voie să meargă la toaletă. Ce nu merită el, în schimb, este să fie persecutat. Şi aici Möller este interesat de ceea ce simte Eva şi de lupta ei extrem de personală cu propria vină şi cu trauma. Iar aici Knudsen face toţi banii.
La TIFF, Sons se mai poate vedea vineri (15.30, Casa de cultură a studenţilor) şi sâmbătă (20.45, Cercul militar). Filmul va intra şi în cinematografe, dar deocamdată data premierei nu a fost anunţată.
