Statele unite ale iubirii, din 20 ianuarie, în cinematografe

de Cinemagia în 19 Ian 2017
Ce-și doresc femeile?

Statele unite ale iubirii, drama scrisă și regizată de polonezul Tomasz Wasilewski, intră pe 20 ianuarie în cinematografe din: București, Bârlad, Botoșani, Brașov, Cluj, Constanța, Deva, Gura Humorului, Focșani, Iași, Odobești, Pitești, Târgu Mureș, Timișoara, distribuit de Transilvania Film.

„Sunt foarte fericit că Statele Unite ale iubirii va fi lansat în România. E o țară specială pentru mine, am vizitat-o de multe ori, mai ales pentru TIFF. Toate filmele mele au rulat în Cluj, anul trecut am făcut și parte din juriul de competiție, am mulți prieteni acolo și o grămadă de amintiri frumoase”, declară Tomasz Wasilewski. Regizorul mai povestește, pentru Transilvania Film, despre colaborarea lui cu directorul de imagine Oleg Mutu, care a fost atât de bună încât cei doi se pregătesc de un al doilea film împreună. „Hai România-Polonia!”, încheie el mesajul.

Polonia, 1990. Vântul schimbării bate desupra Poloniei. Se simte primul an euforic de libertate, dar şi nesiguranţa viitorului. Patru femei aparent fericite decid că a venit vremea să-şi reinventeze vieţile, să lupte pentru fericire şi să-şi împlinească dorinţele. Agata este o mamă tânără captivă într-un mariaj nefericit. Ea va căuta refugiu într-o altă relaţie, o relaţie imposibilă. Renata este o profesoară mai în vârstă fascinată de vecina ei Marzena. Sora Marzenei este o directoare de şcoală îndrăgostită de tatăl unuia dintre elevi.

Cum a reușit un tânăr regizor să portretizeze atât de fidel dramele femeilor și mai ales de ce s-a oprit asupra acestui subiect sunt întrebările repetate aproape în fiecare interviu: „Aveam 9 ani când a picat comunismul și tatăl meu a plecat la New York să lucreze vreo doi ani. Dintr-o dată aveam oportunități, ca și cum lumea ni se deschisese iar cel mai mare vis al lui tata era să ne mutăm la Varșovia, voia să ne dea mie și surorii mele șansa la o viață mai bună. Dar asta însemna ca el să plece mai întâi în străinătate. La vremea aia, variantele erau Germania sau New York. Eu am rămas acasă înconjurat de femei, cu mama, sora mea mai mare și prietenele lor. Deci, practic, am trăit primii ani de schimbare printre femei și am văzut lucrurile prin ochii lor”, povestește el în theupcoming.co.uk.

Statele unite ale iubirii, o co-producție Polonia – Suedia, distribuit în România de Transilvania Film, intră de mâine în cinematografe

Partenerii media ai filmului sunt:
Radio Tanănana, Zile și Nopți, Cinemagia, AList Magazine, Cooperativa urbană, Ziarul Metropolis, Life.ro, Acoperișul de sticlă, Urban.ro, Cinefan, Radio România Cultural.

 

Exploreaza subiecte similare:

Zjednoczone Stany Milosci

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells