De mâine este foarte probabil ca topul vizionărilor pe Netflix să fie dominat de Squid Game în fiecare ţară unde platforma de streaming este disponibilă. Ultimul sezon nu este perfect, ba pe alocuri e chiar absurd, dar jocurile devin încă şi mai demente, iar creatorul Hwang Dong-hyuk reuşeşte să-şi termine în stil mare memorabila sa poveste despre lăcomie şi dezumanizare.
Totul reîncepe fix unde a fost lăsată povestea în sezonul anterior, când rebeliunea jucătorilor provoacă un abrupt dezechilibru între tabăra O, a celor care vor să continue jocul cu orice preţ, şi tabăra X, condusă de Gi-hun (Lee Jung-jae). Noile jocuri vor forţa toate relaţiile formate anterior până la punctul de frângere, făcându-ne să ne întrebăm iar şi iar dacă mai poate exista speranţă pentru jucători şi, până la urmă, pentru întreaga rasă umană.
Trebuie spus de la început că o mare problemă a sezonului sunt VIP-urile: replicile lor sunt printre cele mai bolovănoase auzite anul acesta într-un serial, dar rolul lor e să fie caricaturi, reprezentanţi ai unui stil de viaţă excesiv şi complet lipsit de umanitate. Tot ce zic aceste VIP-uri este criptic-sentenţios şi când îi auzi nu ai cum să nu te gândeşti la postările lui Elon Musk de pe X sau la Jeff Bezzos, care a reuşit să enerveze întreaga Veneţie cu nunta lui "de trei zile şi trei nopţi" la care vin sute de celebrităţi. Ei sunt reprezentanţii acelui 1%, deţinătorii unei puteri ieşite din comun, de care dispun, de exemplu, prin disponibilizarea a sute de persoane dintr-un foc, fără să se gândească vreodată că acest simplu act afectează drastic sute de familii.
În deplin contrast cu aceşti oameni închipuiţi, ale căror conturi inepuizabile sunt în complet dezechilibru cu micimea sufletului şi falimentul generozităţii, avem jucătorii, oamenii obişnuiţi prinşi în oribila capcană a unui joc letal. Ştim de la bun început că numai unul va supravieţui, în timp ce 455 îşi vor afla sfârşitul în moduri tot mai sângeroase. În faţa morţii iminente, şi ei vor fi nevoiţi să aleagă între egoism şi generozitate sau între sacrificiu şi crimă. Te cuprinde tristeţea când vezi cât de profund poate fi transformat un om de interesantul melanj de lăcomie şi frică, invitând în minte proverbiala "cale îngustă" din Biblie. În acelaşi timp nu poţi decât să te înfiori când te întrebi cum ai proceda în situaţii similare, când un act de generozitate poate însemna moarte instantanee, iar unul egoist sau chiar criminal înseamnă viaţă...
Este remarcabilă transformarea pe care actorul Lee Jung-jae o insuflă personajului său, infractorul mărunt din primul sezon, luat complet pe nepregătite de sângerosul Joc al Calamarului şi liderul vizionar din ultimul sezon, înfrânt iar şi iar de jocul nedrept şi de lăcomia jucătorilor. Pare că Gi-hun este o cu totul altă persoană şi chiar şi este, după ce şirul de traume anterioare l-au făurit într-un individ care discerne binele de rău şi slujeşte cu orice preţ binele. Când cercul (sau pătratul) se închide, Gi-hun este categoric unul dintre cei mai luminoşi eroi pozitivi din întreaga istorie a televiziunii, un exemplu care persistă în minte într-o lume ce pare tot mai săracă în modele.
