Spectre, primele impresii după avanpremiera de la Londra

de Cristina Grigore în 22 Oct 2015
"Este clar, vor urma cifre de box office ‘spectre-culare’, însă rămâne de văzut dacă Skyfall este limita”, scrie Variety.

Se împlinesc trei ani de la ultima aventură pe marele ecran lui 007, iar fanii seriei sunt nerăbdători să vadă dacă sequel-ul se ridică la nivelul lui Skyfall, cotat cu 93 de procente pe agregatul de film rottentomaoes.com. Spectre a avut aseară o proiecţie în avanpremieră la Londra, iar cronicile publicaţiilor de notorietate nu au întârziat să apară.

„Cea de-a doua rundă a lui Sam Mendes la cârma lui Bond trece din nou cu brio examenul de forţă fizică; ricoşând din Londra către Roma şi Maroc prin intermediul unor scene de acţiune de o extravaganţă delirantă, pelicula strânge edificii spulberate demne de un veritabil Pompei. Ceea ce lipseşte este surprinzătoarea presiune emoţională din Skyfall.

Este o comoară a simbolurilor – amănunte fundamentale, dar şi mai puţin esenţiale din capitolele marcante ale seriei sunt revitalizate aici, ceea ce face din Spectre o delicatesă în special pentru fanii dedicaţi ai lui 007 şi un exploziv succes comercial pentru restul. Este clar, vor urma cifre de box office ‘spectre-culare’, însă rămâne de văzut dacă Skyfall este limita”, scrie Variety.

„Vorbind strict legat de partea de acţiune şi aventură, Spectre se ridică la nivelul aşteptărilor cu vârf şi îndesat, cu destul de multe obscene supermaşini accelerate la maxim şi câteva urmăriri în hiper-viteză pe soşea, pe apă şi abrupte pante montane. Coloana sonoră a lui Thomas Newman amplifică bombasticele ridicări de puls, invocând inteligent melodrama în Roma şi viguroasa muzică folk arăbească în Maroc.

Spectre vine cu multă splendoare şi cutezanță extravagantă pentru a menţine ridicată ştacheta mărcii Bond, însă nu cu atât de multă încât să poată fi considerat un reboot cu forţa de a schimba formula prestabilită în genul lui Skyfall. Un pas înainte, doi înapoi”, concluzionează The Hollywood Reporter.

„Femeile super-atrăgătoare şi cascadoriile asurzitoare sunt reuşite şi captivante, însă Craig rămâne de-a lungul întregului film principala atracţie. Ne aşteptam să te ridici din nou la nivelul aşteptărilor, Domnule Bond… şi cu siguranţă nu ne-ai dezamăgit”, punctează The Sun.

„Rău, capricios şi furios la maxim – este un Bond pe care nu l-am mai văzut din zilele lui Sean Connery. Sam Mendes redă superspionul originii sale brutale. Uitaţi de exagerările stilistice din trecut, 007 este durul spilcuit imaginat de la bun început de către Ian Fleming, scrie şi The Mirror.

Spectre se lansează în România pe 6 noiembrie.

Exploreaza subiecte similare:

SPECTRE

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
bogyvaly pe 22 octombrie 2015 12:25
Asa cum consider si eu: Daniel Craig este cel mai bun Bond de pana acum!
VIBERS pe 25 octombrie 2015 00:03
Si mie mi se pare la fel.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells