Sony este la un pas de a-l numi pe Roland Deschain. Idris Elba ar putea primi rolul central din The Dark Tower

de Cristina Grigore în 10 Dec 2015
Filmul va ajunge pe marile ecrane în 13 ianuarie 2017

După ce luna trecută a fost anunţat în distribuţie Matthew McConaughey, producţia lui The Dark Tower pare a se depărta de zona gri a dezvoltării sale – proiectul a tot suferit amânări – atât prin anunţul recent al Sony, în care se vorbea de intenţia studioului de a transforma romanele Dark Tower într-o franciză de succes ce se va extinde pe micul ecran, ci şi prin alegerea actorului ce îl va întruchipa de Roland Deschain, „pistolarul” aventurilor imaginate de Stephen King.

Deadline.com notează că Sony se află acum în negocieri cu Idris Elba pentru rolul central, starul lui Prometheus şi Beasts of No Nation fiind acum principala alegere a studiourilor. McConaughey ar putea trece astfel în tabăra antagoniştilor lui Deschain, Scenariul adaptat iniţial de Akiva Goldsman şi Jeff Pinker, şi revizuit de către regizorul filmului, Nikolaj Arcel, alături de Andres Thomas Jensen, îi va urmări pe Deschain şi protejatul lui, Jake Chambers, în călătoria lor spre Turnul menţionat în titlu, un punct central al universului, înainte ca forţele întunericului să îl invadeze şi să îl distrugă, înrobind astfel întreaga realitate.

The Dark Tower, inspirat, în mare parte, din primul volum al seriei, The Gunslinger, va ajunge pe marile ecrane în 13 ianuarie 2017.

Exploreaza subiecte similare:

The Dark Tower, Idris Elba

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
bogyvaly pe 10 decembrie 2015 11:26
Fiind un fan inrait al seriei de romane il prefer pe Matthew McConaughey in rolul lui Roland. Imi place de Elba dar nu in acest posibil rol.
Costirik pe 10 decembrie 2015 14:07
Ai dreptate;)
spartacus pe 10 decembrie 2015 16:46
O prostie fara margini in capul celor care vor ei, chipurile, sa reinterpreteze carti sau filme de succes introducand actori care se potrivesc ca nuca in perete. Idris ELba e un actor bun, dar pt rolul central despre care vorbim acum nu se spune niciunde, din contră, că personajul principal ar fi de culoare. Nu mai sunt actori ”albi” capabili pt rolul ăsta?!?... Nu am nimic contra actorilor de culoare, să fiu clar, ci doar contra prostiei.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells