Este cât se poate de clar: anul 2018 va provoca o schimbare fără precedent în cinema-ul românesc. Noi genuri sunt explorate şi noi metode de expresie sunt folosite în debuturi puternice sau inedite. Am început anul cu eficientul thriller Pororoca al lui Constantin Popescu şi îl continuăm cu Soldaţii. Poveste din Ferentari, al regizoarei Ivanei Mladenovic, o explorare rece şi detaşată a graniţei dintre clasele sociale. Iată mai jos de ce este important filmul Ivanei Mladenovic şi de ce ar trebui să-l vezi la cinema.
Filmul condensează cartea omonimă a lui Adrian Schiop şi ni-l arată pe acesta (autorul şi scenaristul interpretează şi rolul principal) ajungând în Ferentari, unde vrea să studieze fenomenul manele pentru o teză de doctorat. Timid şi ezitant, Adi se simte nelalocul lui în cartierul guvernat de alte legi decât cele ce îi sunt familiare, prin urmare întâlnirea cu Alberto (descoperirea Vasile Pavel-Digudai) pare mană cerească: pe lângă că Alberto îi deschide uşa nucleului lumii manelelor, Dan Bursuc (guru-ul genului apare în propriul rol), între cei doi protagonişti se desfăşoară şi o ezitantă poveste de dragoste.
Cel mai pitoresc atu al filmului este că oferă acces într-o lume despre care opinia publică are în general o părere deja formată şi arareori verificată. O lume a exceselor, a zgomotului, a conflictului, a scandalului în văzul tuturor. Camera directorului de imagine Luchian Ciobanu pătrunde în această lume, iar deciziile regizoarei refuză să comenteze, să compare şi să descopere diferenţele dintre zonele de confort ale celor doi protagonişti.
Această Poveste din Ferentari explorează o zonă de graniţă, uneori cel mai bun "vantage point" din care poţi privi în toate direcţiile. Graniţa nu este imobilă, pentru că Adi vrea să fie acceptat în Ferentari, în timp ce Alberto vrea să evadeze spre lumea lui Adi, lăsând în spate propria poveste dominată de puşcărie, analfabetism şi cvasi-sclavie în casa rudelor. Echilibrul forţelor înclină atât de evident în favoarea lui Adi, încât nu ai cum să nu "ţii" cu Alberto, prizonier în lumea sa şi lipsit de orice mijloace să evadeze singur. Un mare merit al filmului este faptul că discută tranşant şi sincer marginalizarea socială şi instituţională a romilor.
Pe lângă elementele antropologice (nunta cu lăutari, bodega de cartier, studioul de înregistrări în care Bursuc îşi cultivă următoarele staruri), Soldaţii abordează şi problematica LGBT. Într-un cinema în care temele LGBT lipsesc aproape cu desăvârşire, filmul Ivanei Mladenovic nu poate fi descris decât drept "curajos", ceea ce spune multe, prin lipsă, atât despre cinema-ul nostru, cât şi despre România mileniului trei.
Un minus al filmului este alegerea lui Adrian Schiop pentru a se interpreta pe sine însuşi. Într-un cinema căruia i se reproşează adesea teatralitatea actorilor şi neverosimilul replicilor recitate ca pe scenă, lipsa de expresivitate a lui Schiop devine evidentă, mai ales în tandem cu efervescenţa adevăratei descoperiri a filmului, Vasile Pavel-Digudai, actorul neprofesionist care îl interpretează pe Alberto.
Soldaţii nu poate fi decât lăudat pentru teritoriile noi pe care le explorează. Este primul debut în lungmetraj al unui an care mai întâmpină Touch Me Not, filmul Adinei Pintilie selectat în competiţia Berlinalei, drama suprarealistă În pronunţare a Mihaelei Popescu, coloratul şi muzicalul Charleston al lui Andrei Creţulescu sau explorarea visului american din Lemonade, al Ioanei Uricaru. Astfel, Ivana Mladenovic este prima voce entuziasmantă întâmpinată în 2018 în cinematografe.
