Sitcomul lui Volodimir Zelenski, disponibil şi în România

de Ştefan Dobroiu în 18 Mar 2022
Povestea unui om obişnuit ajuns preşedinte ca prin minune, serialul pare premonitoriu

Cu greu poţi găsi un om a cărui ascensiune în atenţia globală să se fi petrecut mai repede decât a lui Volodimir Zelenski, actor ajuns preşedinte al Ucrainei şi devenit în ultimele săptămâni cea mai puternică voce gata să denunţe invazia ţării vecine de către Rusia. Cinemagia scria în prima săptămână a lui martie că televiziunile din întreaga lume se bat pe drepturile de difuzare ale serialului The Servant of the People, sitcom în care Zelenski interpretează un profesor ajuns preşedinte după ce o tiradă a sa împotriva corupţiei generalizate din Ucraina este filmată de un elev şi ajunge virală.

Dacă anterior anunţam că drepturile de difuzare pentru România au fost cumpărate de Pro TV, fără să ştim când serialul va fi putea fi văzut în programul acestui post de televiziune, iată că în prezent În slujba poporului poate fi văzut în România pe Netflix. Este disponibil doar primul din cele trei sezoane ale serialului lansat în 2015 şi al cărui titlu original, "Sluga naroda", ne arată două dintre cuvintele preluate de română din limbile slave, "slugă" şi "norod".

Serialul este cu atât mai interesant de văzut cu cât Zelenski însuşi a reuşit performanţa de a deveni preşedinte al Ucrainei fără să aibă de fapt o carieră de politician. Actorul a folosit numele serialului pentru a-şi crea platforma politică şi pentru a reaminti ucrainenilor că destinul unui politician e să slujească poporul şi nu să se îmbogăţească înşirând acte de corupţie. Reamintim că Ucraina este cea mai coruptă ţară din Europa, după Rusia.

Exploreaza subiecte similare:

Sluga naroda, Volodimir Zelenski

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 21 martie 2022 20:30
Deocamdat sunt accesibile primele 5 episoade din sezonul 1 pe Voyo.ro, nu stiu de ce numai acestea, serialul a avut 51 episoade.Poate cine are abonament poate vedea mai multe.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells