Dacă Sirenele: Secretul medalionului m-a determinat să scriu una dintre cele mai dure cronici din viața mea, Sirenele 2: Insula misterioasă m-a lăsat cu o atitudine puțin mai pozitivă. Deși tot ce am scris în acel articol încă rămâne valabil, m-am bucurat să descopăr o continuare cu câteva îmbunătățiri.
Firul narativ continuă povestea primului film. După ce Milen (Maria Dinu) și Lena (Daria Meluță) au urmărit-o pe Selena (Andra Gogan) până în Spania, cele trei sirene sunt determinate să găsească Insula Elysia pentru a scăpa de cozi. „Bătrâna” (Anca Sigartău) le îndrumă cu ajutorul legendelor locale și le ajută apoi să își descopere noile puteri (ce legătură are electricitatea cu apa, totuși?). Însă maleficul Ordin al Vânătorilor se apropie tot mai puternic, iar Sebastian (Ștefan Iancu), fiul șefului, îi fură încetul cu încetul inima protagonistei. Riky (Iulian Lemnaru) încearcă să o avertizeze, însă va reuși înainte să fie prea târziu?
În ciuda faptului că filmul fantastic de aventură se inspiră în continuare mult prea mult din H2O: Adaugă apă, scenariul semnat de Rareș Fota adaugă totuși câteva idei originale, mai multă coerență și o serie de momente comice la care chiar am râs. Am apreciat scena în care Milen și Lena fac curățenie pentru umorul ei și pentru artificiul cu aspiratorul, din cauza căruia nu auzim ce le spune doamna legat de ritual. Un plus aduce și personajul Leonardo, amicul lui Riky, singurul care mi se pare cât de cât distractiv și cu personalitate. De asemenea, harta de la Snapchat este o justificare credibilă pentru modul în care personajele se tot găsesc în anumite locuri, mai ales că producția a fost filmată într-un moment în care oamenii chiar foloseau această aplicație pentru a afla locația prietenilor.
Demascarea virală a sirenelor pe TikTok, intervenția youtuberilor precum Bianca Adam, Bogdan Techeș sau TheRealRed și întreaga mișcare #ȘiEuSuntSirenă ancorează povestea în realitatea contemporană, dacă putem face abstracție de absurdul situației narative. Având în vedere că în trecut am criticat lipsa specificului autohton din Sirenele, consider că astfel de elemente – ca și menționarea „Luceafărului” sau a expresiei „Repetiția e mama învățăturii” în latină – sunt reprezentative pentru timpul și spațiul în care cresc și se dezvoltă tinerii din România. Iar dacă astfel de scene le pot cataliza spiritul civic, sunt mai mult decât binevenite.
Punctele tari ale trilogiei devin sunetul și dicția, aflate la un nivel ridicat comparativ cu majoritatea producțiilor românești, dar și aparițiile speciale ale unor actori Disney precum Bart Johnson (Coach Bolton din High School Musical) în primul film, și Leonardo Cecchi (protagonist în Alex & Co) și Javi Luna (Felipe Díaz în Violetta) în a doua parte. Efectele speciale în Sirenele 2: Insula misterioasă au potențial, iar estetic producția culminează cu luminile neon din scena răpirii.
Cu siguranță că încă există inconsistențe scenaristice, actorie neconvingătoare, muzică dramatică nepotrivită și dialoguri nerealiste. Dar, din dorința de a nu repeta ce am scris în celălalt articol, am preferat să mă concentrez pe ce s-a schimbat. Mă bucur întotdeauna când văd că artiștii învață din greșeli și sper ca acestă întreagă experiență să fie integrată ulterior într-un film fantasy măcar 80% original – că doar nu poate reinventa nimeni roata acum. Pâmă atunci, să vedem dacă Sirenele 3 va reuși să fie chiar puțin mai bun.
Părerea ta
Spune-ţi părerea