Shannen Doherty împărtășește experiența ei, în luna dedicată conștientizării pericolului cancerului de sân

10 Oct 2021
„Oamenii cu stadiul patru sunt concediați imediat”

Shannen Doherty a postat imagini cu ea însăși de la data primului și celui de-al doilea diagnostic de cancer, cu speranța că „toți vom fi mai pregătiți și mai familiarizați cu modul în care arată cancerul”. Imaginile postate pe Instagram în Luna conștientizării cancerului de sân, o surprind în cursul tratamentului urmat. În prima dintre ele, un selfie, Doherty este surprinsă sângerând din nas, în timp ce în cea de-a doua, o poză făcută de către altcineva, actrița este în pat în pijama.

„Este drăguț? Nu, dar așa arată adevărul și speranța mea este ca arătând acestea să fim cu toții mai educați, mai conștienți de modul în care se prezintă cancerul”, descria actrița imaginile.

Actrița a continuat relatând că prin postarea imaginilor ea speră că poate încuraja și pe alte persoane nu doar să meargă în mod regulat la control dar și să „depășească frica și să înfrunte tot ceea ce ar putea avea în față”.

Actrița apoi a descris în detaliu prima și cea de-a doua experiență cu cancerul, începând din 2015, atunci când a fost diagnosticată cu cancer la sân. „Am avut o mastectomie și am făcut chimioterapie și radioterapie. Îmi curgea sânge din nas de la chimioterapie. Nu cred că vreunul din voi a trecut prin asta. Eram mai mult decât extenuată”.

„M-am înveselit îmbrăcându-mă în niște pijamale haioase pe care Kristy, prietena mea, mi le-a dat”, a continuat, referindu-se la pijamalele Sesame Street din cea de-a doua poză. „M-au înveselit? Da!! Lol. Eram ridicolă și în acea situație ridicolă, am putut să râd de mine însămi...”

Eu, ca actor, am acum așa o bogație de emoții pe care să le explorez și să le joc pe ecran...

Doherty, care a anunțat anul trecut că are cancer de sân în stadiu patru după ce, în 2017, intrase în remisie, a continuat spunând că „umorul m-a ajutat să trec prin ceea ce părea imposibil” și că speră că „vom găsi cu toții umor în imposibil.”

Pozele lui Doherty vin în continuarea mai multor interviuri în care actrița a relatat despre decizia ei de a continu lucrul în timp ce se luptă cu cancerul în stadiul patru. Aceasta include un interviu la The Kelly Clarkson Show, unde relata că diagnosticul a dus la concedierea ei, chiar dacă descoperise „o întreaga gamă de emoții” ca actor.

„Oamenii cu stadiul patru sunt concediați imediat”, relata ea... „Sunt abandonați de către asiguratori, de către medici, sunt concediați de către angajatori - și într-adevăr, atunci când ți se întâmplă așa ceva, probabil muncești deja mai mult ca niciodată...”

Exploreaza subiecte similare:

Shannen Doherty

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells