Sezonul 3 al serialului polițist Wataha/Haita, din 6 decembrie la HBO și HBO GO

de Cinemagia în 29 Nov 2019
Va fi difuzat câte un nou episod în fiecare săptămână

Wataha/Haita, serialul original HBO Europe realizat în Polonia, revine pe HBO GO cu un nou sezon, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.  Sezonul 3 va avea premiera pe HBO GO și la HBO pe 6 decembrie, cu un episod în fiecare săptămână.

La începutul celui de-al treilea sezon, polițiștii de frontieră rețin doi imigranți care încearcă să fugă din Polonia în Ucraina. Pornit pe urmele lor, Rebrow ajunge la scena unei crime. Crima violentă lasă Polonia într-o stare de panică. Markowski deschide o anchetă, în timp ce Rebrow îi cere ajutorul lui Dobosz, bănuind că acest caz are ramificații mai adânci decât la prima vedere. Dobosz este ocupat cu avansarea ierarhică în Varșovia, dar se întoarce, ezitant, în munții Bieszczady.

Rebrow are parte de numeroase dileme. Întors ca ofițer al Poliției de Frontieră, e bântuit de trecut în continuare. Nu toată lumea este bucuroasă să îl vadă întors. Mulți îl consideră suspect. Și acum un nou jucător a apărut pe radar - Tatiana Barkova - noua șefă a contrabandiștilor ucraineni.

Trailerul pentru al treilea sezon al serialului dramă de succes realizat în Polonia poate fi văzut aici:

Haita este regizat de Olga Chajdas și Kasia Adamik și scris de Piotr Szymanek, Katarzyna Tybinka și Marta Szymanek. Seria a fost creată de Wiktor Piątkowski, Kamil Chomiuk, Krzysztof Maćkowski. Din partea HBO, Bogumił Lipski este producător iar producătorii executivi sunt Izabela Łopuch, Johnathan Young și Antony Root. Din partea ATM, Grzegorz Olkowski și Andrzej Muszyński sunt producători.

Actorii care se întorc în distribuție sunt Leszek Lichota (Wiktor Rebrow), Aleksandra Popławska (procurorul Iga Dobosz), Andrzej Zieliński (Markowski), Dagmara Bąk (Aga), Andrzej Konopka (Doctor), Maciej Mikołajczyk (Rambo), Jarosław Boberek (Świtalski), Jacek Lenartowicz (Łuczak), Piotr Żurawski (Wiśniak), Mariusz Saniternik (Kalita), Anna Donchenko (Alsu) și Bartek Kotschedoff (Smoliński). 

Noii membri ai distribuției pentru sezonul al treilea îi includ pe Evgeniya Akhremenko (Barkova), Borys Szyc (Kuczer), Olga Bołądź (Jagna), Maria Maj (Prochowska), Filip Gurłacz (Marcin Gauza), Agnieszka Suchora (Iwona Gauza) și Michał Kaleta (Adam Walczak). 

Exploreaza subiecte similare:

Wataha

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells