Sezonul 2 al House of the Dragon va evita cea mai mare greșeală a sezonului 1

de Gloria Sauciuc în 6 Nov 2022
Producătorii au fost evident conștienți de riscul ca numeroasele salturi în timp să îi îndepărteze pe spectatori

Casa Dragonului, sezon 1, a avut deja  amplu teren pe care să îl acopere, dar sezonul 2 va fi liber să evite cea mai mare și cea mai derutantă problemă, scrie Screenrant (Atenție spoilere).

House of the Dragon sezonul 2, garantat, va evita una dintre cele mai mari probleme ale sezonului 1: anume numeroasele și derutantele salturi în timp.

Salturile în timp erau necesare, din punct de vedere narativ, pentru a ilustra turnurile a diverse conflicte în familie și dinamica acestora, și nu în ultimul rând pentru a ilustra relația tumultoasă dintre Rhaenyra și Alicent, de la etapa de prieteni din copilărie și până în pragul unui război civil, scrie Screenrant.

Totuși, construcția epică a îndepărtat publicul, pentru care adesea era vorba de o luptă în a urmări schimbările dese ale actorilor pentru a surprinde vârste diferite ale aceluiași rol, pentru felul în care aceștia interacționează unii cu alții după câțiva ani, și cum motivațiile și personalitățile lor se vor fi schimbat în timp.

Showrunner-ul serialului, Ryan Condal, a oferit asigurări că salturile cele mai importante în timp s-au încheiat: „Ca răsplată pentru minunatul nostru public, pentru faptul că ne-a urmărit de-a lungul tuturor salturilor în timp și a schimbărilor în rol, anunțăm că acestea s-au încheiat”, declara Condal după finalul sezonului 1. „

„De aici înainte, vom spune povestea în timp real. Fiecare actor își va juca personajul până la final. Nu mai redistribuim pe nimeni. Nu mai facem salturi în timp. Suntem acum în Dansul Dragonilor, și vom spune povestea asta până la capăt.”

Considerând că regizorul Casei Dragonilor a recunoscut că mare parte din Sezonul 1 a fost o introducere pentru Războiul Civil din sezonul 2, producătorii au fost evident conștienți de riscul ca numeroasele salturi în timp să îndepărteze pe spectatori.

Exploreaza subiecte similare:

House of the Dragon

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells