Serialul Suits a avut 3 miliarde de vizionări pe streaming, însă scenariştii au fost plătiţi în total cu 3000 de dolari

de Gloria Sauciuc în 14 Aug 2023
Acesta este unul dintre multe alte motive pentru care Screen Actors Guild (SAG) şi Writers Guild of America (WGA) sunt în grevă

Oricine a intrat pe streaming a urmărit măcar o data serialul Suits, ce a fost în Top 10 pentru primele săptămâni de la debut şi apoi a reintrat în vocabularul cultural datorită spectatorilor săi. Suits, care a fost difuzat între 2011 şi 2019, mai este disponibil în streaming pe Peacock, având în total nouă sezoane cu 134 de episode. Popularitatea şi disponibilitatea serialului a permis serialului să fie difuzat timp de trei miliarde de minute în numai o săptămână, şi de mai multe ori de la debutul pe Netflix şi Peacock.

Dar scenariştii serialului nu s-au bucuat de acelaşi succes, scrie nofilmschool.com Ar trebui ca un asemenea succes să fie bine recompensat, notează publicaţia. Totuşi, scenaristul şi producătorul Ethan Drogin a scris pentru Los Angeles Times un articol în care a explicat cum arată redevenţele pentru un serial care şi-a descoperit o a doua viaţă. Cât au fost plătiţi scenariştii? Drogin a spus exact cât a câştigat: 259,71 dolari. Atât a câştigat din episodul din Suits pe care l-a scris, Identity Crisis, trimestrul trecut, în redevenţe.

Ceea ce înseamnă că, desi serialul a fost un succes şi la a doua difuzare, nu au existat plăţi secundare remarcabile. Toate încasările s-au dus la platformele care l-au redifuzat, şi mai puţin la autori. Dacă ar fi fost un serial care să fi trecut prin filtrul sindicatelor, scenariştii ar fi fost plătiţi la redevenţele stabilite la fiecare re-rulare a episodului. Re-rulările aduc de obicei o redevenţă de 50% din tariful scenariului original, dar care se plăteşte la fiecare re-rulare.

Cât priveşte streamingul, este normal să fie regândit sistemul de calcul pentru o recompensare corectă. Suits este un exemplu perfect de serial la care autorii care au început serialul au fost lăsaţi să îl dezvolte.

În Hollywood, la ora actuală, mini echipe sunt folosite pentru a începe un serial. E vorba de scenarişti care vin cu idei pentru un episod, croiesc personaje, direcţii de evoluţie a poveştii, ploturi secundare. Scenariştii nu primesc ocazia să rămână şi să dezvolte poveşti care să aibă şansa să aibă succes. Dacă scenariştii rămân în echipă, nu mai primesc redevenţele pe care le merită de la serviciile de streaming. Tot ceea ce WGA îşi doreşte sunt plăţi şi redevenţe corecte pentru munca grea care i-a îmbogăţit pe alţii, concluzionează publicaţia nofilmschool.com.

Exploreaza subiecte similare:

Suits, Ethan Drogin

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells