Seria „ArtIntro” se deschide cu Toată lumea din familia noastră

27 Mar 2015
Filmul regizat de Radu Jude va putea fi văzut marţi, cu începere de la ora 18.00, la ICR

Marţi, 31 martie 2015, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38), va avea loc primul eveniment din seria „ArtIntro”. Invitatul primei întâlniri va fi criticul Andrei Rus, care propune vizionarea filmului Toată lumea din familia noastră, regia Radu Jude. Proiecţia va fi urmată de discuţii cu publicul despre cum poate fi înţeles filmul şi despre modul în care a fost realizat.

Programul, cel de-al doilea dedicat artelor iniţiat în această primavară de Institutul Cultural Român, se adresează atât tinerilor, cât şi celor care doresc să se familiarizeze cu artele. Amfitrionii întâlnirilor vor fi tineri critici care vor recomanda şi dialoga cu publicul despre filme, spectacole de teatru, concerte şi expoziţii.

Iniţiativa este ispirată de Young People’s Concerts, serie în cadrul căreia celebrul compozitor şi dirijor Leonard Bernstein le dezvăluia tinerilor americani, în deceniul şapte al secolului trecut, cu ajutorul Orchestrei Filarmonice din New York, secretele înţelegerii muzicii clasice. Întâlnirile aveau să fie preluate şi de Televiziunea Română sub titlul Cum să înţelegem muzica, emisiune care a contribuit la educarea muzicală a câtorva generaţii.

Andrei Rus, absolvent al UNATC, Secţia Comunicare Audio-vizuală, este o figură cunoscută în lumea culturală din România - critic de film, selecţioner al unor festivaluri cunoscute, redactor-şef al revistei de cinema Film Menu, organizator al proiecţiilor „Să Film!” şi al Cineclubului Film Menu.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Mai jos afişul evenimentului.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 29 martie 2015 16:29
Cred ca va fi o sala plina...Daca nu uit, poate ajung si eu la eveniment.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells