Self/Less, de vineri pe ecrane

6 Aug 2015
Ryan Reynolds sfidează moartea în thrillerul regizat de Tarsem Singh

După ce a demonstrat lumii întregi că poate interpreta orice partitură, Ryan Reynolds cunoaşte nemurirea prin intermediul rolului său din filmul Self/less: Transfer de viaţă, care va avea premiera în cinematografele din România pe 7 august, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

Cu Ryan Reynold, Ben Kingsley şi Matthew Goode în rolurile principale, Self/Less: Transfer de viaţă prezintă un subiect care dintotdeauna a fascinat omenirea şi pune un pret pe efectele secundare ale nemuririi.

Cu o cariera în actorie începută la doar 13 ani, Ryan Reynolds consideră că subiectul filmului este unul dintre motivele care i-au influenţat decizia de a accepta rolul din Self/Less: Transfer de viaţă: „Cred că fiecare iubitor de film este atras atunci când o dorinţă devine o parte cheie a unui film. Prelungirea vieţii, înşelarea morţii – dacă şi acolo unde resursele necesare există, un astfel de gen de ştiinţă nu pare foarte departe. Îmi place să joc personaje care au în faţă alegeri morale, iar personajul Damian este foarte interesant, pentru că are o anume flexibilitate morală. Publicul se va întreba dacă ar putea face aşa ceva. Self/Less: Transfer de viaţă te provoacă”.

În regia lui Tarsem Singh (The Cell, The Fall, Immortals), povestea filmului Self/Less: Transfer de viaţă îl aduce în prim plan pe magnatul Damian Hale. După ce s-a bucurat de putere timp de decenii, Damian este diagnosticat cu cancer. Ca să-şi salveze viaţa, bărbatul acceptă să se supună unei proceduri medicale revoluţionare, menite să îi readucă tinereţea.

Damian îşi înscenează moartea şi începe o nouă viaţă, departe de cunoscuţi, după ce conştiinţa sa este transferată cu succes în corpul unui bărbat mai tânăr (Ryan Reynolds). Însă există oameni care nu ar permite niciodată ca imperfecţiunile procedurii să devină cunoscute, aşadar vieţile lui şi ale celor din jur sunt în mare pericol.

Din 7 august, Ryan Reynolds şi Ben Kingsley se luptă cu efectele secundare ale nemuririi contra cost în Self/Less: Transfer de viaţă.

Exploreaza subiecte similare:

Tarsem Singh, Ryan Reynolds, Ben Kingsley, Self/less

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells