#Selfie, 50.000 de spectatori în două săptămâni

de Ştefan Dobroiu în 26 Mai 2014
Comedia Cristinei Iacob este cea mai populară lansare românească a anului

Cu peste 50.000 de spectatori în doar două săptămâni de la lansare, comedia #Selfie se remarcă printr-o distribuţie tânără care a dorit să surprindă preocupările şi trăirile tinerilor de azi. Cea mai bună lansare românească a anului, primul lungmetraj al regizoarei Cristina Iacob şi-a cunvins publicul cu o poveste bine ancorată în realitate şi susţinută de personaje inspirate din generaţia actuală de adolescenţi.

„Când suntem la vârsta asta toţi credem că suntem nemuritori şi că le ştim pe toate. Cunoaştem totul despre reţelele de socializare, sex, îndrăgosteală, dar nu cunoaştem valoarea prieteniei şi dragostea cu adevărat sau poate nu le conştientizăm. Fetele asta arată: ce înseamnă prietenia şi iubirea adevărată. Mi-a plăcut să iau câte un prototip din generaţia actuală şi oameni din experienţa mea. Yasmine seamănă mult cu mine, iar Olimpia şi Flavia s-au regăsit în prietenele mele foarte bune. Am căutat să fie personaje veridice”, mărturiseşte Cristina Iacob despre felul în care şi-a gândit povestea.

Dacă Vlad Logigan a fost singurul actor care s-a bucurat de interpretarea unui personaj creat special pentru el, toţi ceilalţi tineri au trecut printr-un casting foarte complex. „Căutam o fată foarte frumoasă pentru interpretarea Anei, iar Flavia Hojda ne-a atras cel mai mult atenţia, pentru că e apropiată de personaj prin naivitatea şi puritatea vârstei”, mai adaugă regizoarea.

La propunerea Cristinei, actriţa Olimpia Melinte a acceptat provocarea de a se îngrăşa special pentru interpretarea lui Roxi. Deşi Crina Semciuc este complet diferită de personajul interpretat, aceasta reunea toate calităţile fizice şi actoriceşti pe care personajul său le solicita. De aceeaşi dificultate a avut parte şi Alex Călin, un tip plin de viaţă şi pus pe glume, care în film trebuia să fie un adolescent timorat şi tocilar. În schimb, Levent Sali a cucerit încă de la prima probă.

#Selfie poate fi văzut în continuare în cinematografele din ţară: Arad - Cinema City Atrium şi Cinema City Galeria, Bacău - Cinema City, Botoşani - Cine Grand şi Cinema Unirea, Brăila - Cinema City, Bucureşti: Cinema City Cotroceni şi Sun Plaza, Grand Cinema&More Băneasa, Movieplex Cinema, Hollywood Multiplex, The Light Cinema, Cinema Studio, Cinema Corso, Cinema Europa, Muzeul Ţăranului Român, Cluj - Cinema City Iulius, Constanţa: Cinema City şi Cityplex, Craiova - 3D Colors şi Cinema Modern, Iaşi - Cinema City şi Cinema Republica, Odobeşti - Casa de Cultură CC Giurescu, Oradea - Cortina şi Cinema Palace, Piteşti - Cinema City, Ploieşti - Cinema City şi Cinema City Afi Palace, Râmnicu Vâlcea - Line Cinema, Slatina - Cinema Eugen Ionescu, Târgu Mureş - Cinema Arta şi Timişoara - Cinema City.

Exploreaza subiecte similare:

Cristina Iacob, Vlad Logigan, Olimpia Melinte, Crina Semciuc, #Selfie

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
teyo1x2 pe 27 mai 2014 10:17
o mizerie.
Dacianus pe 27 mai 2014 11:14
relaxeaza-te, bai ... mizerii produci tu cand te pornesti cu epitete din astea incrancenate pe un film usurel de vara, de genul carora americanii scot cu sutele pe an
teyo1x2 pe 27 mai 2014 14:50
taci in plm de gospodar ce esti. cand joaca velea si smiley e clar ca e o mizerie. comentezi k mortu pe aici si nu ai nici o treaba

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells