Scapă, dacă poţi!/Escape Room (2019), în premiera pe marile noastre ecrane, reambalează o premisă captivantă, dar deloc nouă. Dacă în 1997 The Cube făcea furori pe tema evadării dintr-o închisoare perfectă - lucru care putea fi o metaforă inclusiv pentru evadarea dintr-o lume opresivă - Escape Room reabordează subiectul, după ce jocurile tematice de tipul „Escape Room” organizate în orașele mari pe principiul unui parc de distracții au cunoscut amploare (există și în România).
Singura noutate pe care o aduce Scapă, dacă poţi! este că protagoniștii ajung în Escape Room așa cum am intra și noi, prin invitație, în cadrul unui joc aparent organizat - care însă, previzibil și capitalizând toate temerile noastre, devine un carnagiu.
Miza nu este moralizatoarea pentru personaje. În seria Saw, protagoniștii aveau un trecut pătat, ajungeau în spațiul torturii fără voia lor și pe parcurs înțelegeau că sunt în acel purgatoriu pentru păcatele lor, că se pot izbăvi sau nu.
Nici protagoniștii, cu temperamentele lor bine alese și complementare din Escape Room, nu sunt o excepție de la regula lui The Cube. Cei șase sunt stereotipii: bărbatul de succes și fără scrupule, bărbatul mai puțin școlit, tocilarul inteligent, tânărul ratat, femeia energică, fata (aparent) pierdută în spațiu, și e clar de la început că singura turnură pe care filmul poate să o facă este să-i lase să supraviețuiască pe cei (aparent) mai slab pregătiți. Sau nu?
Filmul mai are o surpriză: în seria The Cube, cu excepția lui Cube Zero, cei care gestionează maleficul labirint sunt invizibili. În Escape Room, nu doar că aceștia apar, dar nu sunt nici pe departe invincibili. Cine va scăpa cu viață, și cât de departe vor merge câștigătorii labirintului după aceea?
Scapă, dacă poţi! readuce în discuție tema Big Brother, oferind suspans, chiar cu premisa arhi-cunoscută.
