Salman Rushdie se află în convalescenţă după agresiunea suferită, dar şi-a pierdut vederea la un ochi şi nu poate folosi un braţ

de Gloria Sauciuc în 24 Oct 2022
Informația provine de la agentul scriitorului, citat de presa internațională

Agentul literar al autorului Versetelor Satanice susţine că acesta ar fi suferit răni la gât şi încă 15 răni grave la piept şi partea superioară a corpului, după un atac suferit în luna august, scrie The Hollywood Reporter.

Agentul lui Salman Rushdie susţine că scriitorul şi-a pierdut un ochi şi nu poate folosi un braţ, fiind în convalescenţă. Andrew Wylie, agent literar, a declarat pentru ziarul de limba spaniolă El Pais că Rushdie are sechele importante după ce a suferit trei răni grave la gât, plus alte 15 leziuni din cauza agresiunii.

Rushdie, de 75 de ani, a petrecut ani întregi ascuns după ce ayatollahul Khomeini a dat un edict oficial (fatwa) prin care cerea uciderea acestuia după publicarea romanului său Versetele satanice, considerat blasfemitor de către mulţi musulmani.

De-a lungul ultimelor două decenii, totuşi, Rushdie a călătorit liber. Agresorul, Hadi Matar, de 24 de ani, din Fairview, New Jersey, a fost reţinut după ce a pledat nevinovat. Într-un interviu dat din închisoare, agresorul a confirmat ura pentru Rushdie, lăudându-l pe liderul iranian. Iranul, totuşi, a negat implicarea.

Agentul literar a declarat că nu se poate pronunţa asupra situaţiei lui Rushdie, declarând sumar: „Va trăi...Asta contează!”, comparând atacul asupra lui Rushdie cu uciderea lui John Lennon. Lennon a fost împuşcat mortal în 1980, lângă apartamentul său din Manhattan.

Exploreaza subiecte similare:

Salman Rushdie

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells