Salman Khan, condamnat la cinci ani de închisoare

de Gloria Sauciuc în 7 Apr 2018
Starul de la Bollywood a primit condamnarea pentru braconaj de antilope

Superstarul Salman Khan a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru că a braconat o specie protejată de antilope indiene.   Actorul declară că va face apel la condamnarea pentru faptele de braconaj care ar fi avut loc în 1998.

O instanţă din statul Rajasthan l-a găsit vinovat joi pe Khan, unul dintre cel mai bine plătiţi actori pe plan global, vinovat de vânătoarea ilegală a două antilope din specia antilopă indiană, în timpul unei pauze de la filmările derulate în Jodhpur în 1998. Procurorii au susţinut că actorul, acum de 52 de ani, şi alţi patru actori cu care se afla în maşină au părăsit imediat locul faptei, lăsând în urmă cadavrele animalelor.

Sute de poliţişti au înconjurat judecătoria din Jodhpur pentru a ţine sub control, în vederea procesului, mulţimea de fani ai actorului, renumit pentru imaginea sa de macho din filme. Actorul susţine de multă vreme, referitor la episodul respectiv, că i s-ar fi făcut o înscenare de către autorităţile silvice şi că de fapt antilopele ar fi murit din cauze naturale.

Totuşi, aceasta nu este singura problemă cu legea a lui Khan. În 2015, actorul a fost achitat de acuzaţia că a lovit mortal cu maşina, în 2002, pe un om fără adăpost, o decizie care acum este disputată la curtea supremă.

Şi actriţa Aishwarya Rai, fostă iubită a actorul, l-a acuzat pe acesta de abuz fizic şi verbal într-un interviu din 2002, acuzaţii pe care Khan le-a respins.

Exploreaza subiecte similare:

Salman Khan

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 29 iulie 2018 09:41
Salman Khan se spune ca a fost condamnat. Cu suspendare banuiesc, dar in general, persoanelor publice care se vor exemple, sanctiunea ar trebui sa fie mult mai mare.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells